G4Media.ro

Primul hidrant inteligent din Sfântu Gheorghe a fost montat pe strada Ţigaretei…

Sursa foto: Pixabay

Primul hidrant inteligent din Sfântu Gheorghe a fost montat pe strada Ţigaretei / Poate să monitorizeze în permanenţă presiunea din reţea şi poate fi controlat de la distanţă

Operatorul Regional Gospodăria Comunală Sfântu Gheorghe a anunţat montarea primului hidrant inteligent în municipiu, care poate să monitorizeze în permanenţă presiunea din reţea şi poate fi controlat de la distanţă, anunță Agerpres.

Conducerea societăţii a precizat că alţi patru hidranţi similari vor fi instalaţi în scurt timp în diferite părţi ale oraşului.

„Primul hidrant inteligent din oraş a fost instalat la intersecţia străzilor Domokos Geza şi Ţigaretei. Butyka Elemer, directorul de operaţiuni al societăţii, a explicat că această reţea face parte din procesul de digitalizare, hidrantul fiind capabil să monitorizeze în permanenţă presiunea din reţea, de câte ori este deschis şi ce volum de apă trece prin el, putând fi controlat de la distanţă. Anul acesta, încă 4 hidranţi similari vor fi instalaţi în diferite părţi ale oraşului”, se arată într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, hidranţii vor putea fi utilizaţi şi pentru umplerea cu apă a utilajelor companiei, acestea nemaifiind nevoite să se deplaseze dintr-un colţ în altul al oraşului pentru a umple rezervoarele.

Directorul Gospodăriei Comunale, Kozsokar Attila, a declarat că acesta este un proiect pilot, finanţat din fondurile proprii ale instituţiei, însă societatea a reuşit să obţină finanţare din fonduri europene, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, pentru implementarea unui sistem digital de monitorizare şi prognoză a pierderilor de apă din reţeaua de alimentare a municipiului Sfântu Gheorghe, în valoare de 9,8 milioane de lei.

Proiectul prevede achiziţionarea şi montarea a 110 debitmetre cu inducţie magnetică, a 5 aparate automate de prelevare şi analiză a probelor de apă, precum şi 3.000 de apometre digitale care vor face posibilă monitorizarea debitelor apei, precum şi identificarea zonelor cu pierderi semnificative unde trebuie realizate investiţii.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. 👍🏻