G4Media.ro

Primul implant de stimulatoare cardiace permanente la Spitalul Judeţean Suceava / ”Pentru…

Sursa foto: Pixabay

Primul implant de stimulatoare cardiace permanente la Spitalul Judeţean Suceava / ”Pentru moment se va încerca pe cât posibil asigurarea urgenţelor, cu stimulatoare cumpărate din fondurile proprii”

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava a efectuat primul implant de stimulatoare cardiace permanente, se arată într-un comunicat de presă transmis, vineri, de unitatea medicală, anunță Agerpres.

Potrivit sursei citate, Laboratorul pentru implantarea stimulatoarelor cardiace a fost inaugurat, miercuri, iar o echipă medicală formata din medicii Ciprian Mihai Mitric şi asistenta Lăcramioara Blanariu, sub coordonarea profesorul Dan Dobreanu, şeful Clinicii de Cardiologie 1 din cadrul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş, a realizat implantarea primului stimulator cardiac permanent la un pacient de 66 de ani.

SCJU Suceava devine astfel al doilea centru din Moldova, după cel de la Iaşi unde se poate efectua această procedură medicală modernă.

Laboratorul pentru implantarea stimulatoarelor cardiace a fost realizat în baza unei investiţii de 650.000 de euro asigurată din fondurile Consiliului Judeţean Suceava.

„Pentru moment se va încerca pe cât posibil asigurarea urgenţelor, cu stimulatoare cumpărate din fondurile proprii ale spitalului, în colaborare cu celelalte centre universitare, urmând ca după intrarea pe programele naţionale să extindem serviciile şi pentru pacienţii cronici. Spitalul va continua colaborarea cu toate centrele universitare, astfel încât serviciile medicale oferite să fie mereu de cea mai înaltă calitate. Este un beneficiu major pentru câteva sute de pacienţi ai judeţului Suceava, la care se adaugă şi judeţele vecine, care până acum erau nevoiţi să străbată sute de kilometri pentru rezolvarea acestei probleme medicale grave”, se arată în comunicat.

Conducerea SCJU Suceava îşi propune diversificarea serviciilor medicale oferite de acest laborator, cu proceduri de ablaţie a tulburărilor de ritm cardiac.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...