Primul parteneriat civil între persoane de același sex, oficializat în Muntenegru, țară candidată la UE
Primul parteneriat civil între persoane de acelaşi sex a fost înregistrat oficial duminică în Muntenegru, țară candidată la Uniunea Europenă. În numeroase țări din UE se poate oficializa relația fără căsătorie, prin intermediul unei uniuni civile sau al unui parteneriat înregistrat. România nu permite și nu recunoaște încheierea unor astfel de parteneriate.
Tamara Srzentic, ministrul administraţiei publice, societăţii digitale şi mass-media al ţării, a confirmat pe Twitter înregistrarea parteneriatului, informează luni DPA, agenție citată de Agerpres.
„Astăzi este o zi de mândrie pentru comunitatea LGBTIQ sub steagul Muntenegrului şi mă pot mândri că în ţara noastră a fost încheiat primul parteneriat civil între persoane de acelaşi sex”, a spus Srzentic.
„Mă bucur că legea parteneriatului civil a început oficial să fie implementată şi le doresc partenerilor mult noroc şi dragoste pentru viaţa lor împreună”, a adăugat ea.
Ministrul nu a făcut publice detalii despre cuplu.
Legea care face egal din punct de vedere legal parteneriatul între persoane de acelaşi sex cu căsătoria heterosexuală a fost aprobată de parlamentul de la Podgorica în iulie 2020. Proiectul s-a confruntat cu o opoziţie masivă din partea Bisericii Ortodoxe Sârbe.
Cuplurilor de acelaşi sex li se interzice încă adoptarea copiilor în ţară, notează agenţia germană de presă.
Preşedintele Milo Djukanovic şi prim-ministrul Zdravko Krivokapic încearcă să menţină în Muntenegru, fostă parte a Iugoslaviei, un curs prooccidental.
Ei vor de asemenea să-şi conducă ţara, deja membră a NATO, în Uniunea Europeană.
Sursa foto: Pexels
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii