G4Media.ro

Primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani va…

sursa foto: ARF - Autoritatea pentru Reformă Feroviară

Primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani va ajunge la Curtici sâmbătă seara

Primul tren electric inter-regional din setul celor 37 contractate de Alstom va părăsi miercuri fabrica din Katowice, Polonia, şi va ajunge la Curtici sâmbătă seara, relatează Agerpres.

Este primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani şi după trecerea a 40 de ani de la achiziţia ultimului tren electric.

„Echipa ARF, împreună cu reprezentanţii supervizorului Egis Rail, au putut semna acceptanţa ramei RE-IR1 ARF şi aceasta este gata de plecare spre România. Trenul este programat să ajungă în staţia Curtici pe data de 2 decembrie 2023, la ora 20:00”, a declarat, marţi seara, preşedintele Autorităţii pentru Reformă Feroviară, Ştefan Roşeanu, conform Agerpres.

El a precizat că trenul va ajunge în România tractat feroviar, iar din Curtici va pleca spre Bucureşti pe 4 decembrie, după finalizarea procedurilor de vămuire şi autorizarea de a circula temporar.

„Testarea începe din 6 decembrie la Bucureşti şi la Făurei şi pe reţeaua publică, pentru că trebuie să parcurgă 10.000 de kilometri”, a precizat Roşeanu.

Cele 37 de rame electrice inter-regionale (RE-IR1) sunt produse de Alstom Ferroviaria SpA la fabrica de la Katowice (Polonia) şi vor conecta Capitala cu principalele centre urbane ale ţării. De asemenea, vor facilita şi conexiunile inter-regionale, contribuind la asigurarea mobilităţii, scăderea timpilor de călătorie şi îmbunătăţirea nivelului general al serviciilor publice prestate pentru transportul public pe calea ferată.

Rutele deservite de ramele electrice de lung parcurs sunt: Bucureşti Nord – Constanţa, Bucureşti Nord – Braşov – Arad – Timişoara, Bucureşti Nord – Braşov – Cluj, Bucureşti Nord – Braşov – Deda – Cluj, Bucureşti Nord – Braşov, Bucureşti Nord – Iaşi, Bucureşti Nord – Suceava, Bucureşti Nord – Galaţi, Bucureşti-Nord – Craiova – Târgu Jiu – Petroşani – Simeria, Bucureşti Nord – Craiova – Timişoara – Arad, Cluj – Timişoara, Cluj – Suceava – Iaşi.

Valoarea totală a contractului pentru achiziţia celor 37 unităţi electrice multiple şi serviciile de mentenanţă aferente acestora pentru o perioadă de 15 ani se ridică la un total de 2.421.771.878 lei, fără TVA.

Finanţarea proiectului este asigurată din fonduri europene nerambursabile şi de la bugetul de stat.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Rușine obrazului

  2. Nu producem si la noi locomotive?

  3. Sper că și zboară, altfel materialul rulant e prea praf ca s-avem vreo îmbunătățire reală

  4. Mujicii corupți trebuie să investească în linii moderne înainte că cumpere trenuri.Cresc buruienile pe linii ca in Amazon.Infrastuctura strategică care ar putea elimina cu ușurință transporturile cu camioanele poluante ,lipsește cu desăvârșire .Spania a pus pe picioare rețeaua de căi ferate din banii UE .Au trenuri semnare viteză si linii moderne

    • Nu e cel mai bun exemplu Spania in zona transportului feroviar a luat fonduri EU uriase dar nu a gandit utilizarea lor asa ca sunt trenuri de navetisti catre zone pustii, transport de marfa fara centre logistice …

  5. Documentare jurnalistica de doi bani Cu decenii in urma au fost introduse garniturile inter-regio Siemens (Sageata Albastra) sau asta o fi primul tren rosu nou?

  6. PRIMUL tren cumpărat de România în ultimii 20 de ani? Felicitări tuturor incompetenților care s-au perindat la acest minister în România!