G4Media.ro

Primul tren produs de Alstom în Polonia pentru a fi livrat României…

sursa foto: Autoritatea pentru Reformă Feroviară

Primul tren produs de Alstom în Polonia pentru a fi livrat României ajunge sâmbătă seară la Curtici

Primul tren produs de Alstom în Polonia pentru a fi livrat României ajunge sâmbătă seară la Curtici, fiind aşteptat în 5 noiembrie la Bucureşti, transmite Autoritatea pentru Reformă Feroviară potrivit news.ro

Primul tren produs de către Alstom pentru a fi livrat României, prin Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), în cadrul contractului privind achiziţia a 37 de rame electrice pentru servicii de transport feroviar de călători de mediu şi lung parcurs a trecut testele şi inspecţia finală de fabrică şia fost expediat în 29 noiembrie către Bucureşti.

”Trenul este programat să ajungă de la Katowice (Polonia) la Curtici, pentru a face procedurile de intrare în ţară, în seară de 2 decembrie 2023. La Bucureşti este programat să ajungă pe 5 decembrie 2023 şi să înceapă pregătirile din partea furnizorului în vederea livrării oficiale către ARF”, a transmis instituţia.

În prima etapă, după testele statice, trenul va efectua o serie de teste dinamice, pe Inelul de la Făurei al AFER şi pe reţeaua feroviară publică.

După finalizarea tuturor acestor etape şi atingerea momentului în care ARF poate prelua trenul, inclusiv pentru circulaţia cu călători în siguranţă, trenul va fi pus în circulaţie de către CFR Călători, câştigătorul licitaţiei pentru primul contract de servicii publice de transport feroviar de călători atribuit competitiv.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Să aibă grijă să fie fără detectoare de fum, sau dacă are, să fie scoase imediat pentru ca în RO nimeni nu poate sta 1h fără nicotina și iau la bătaie tot ce prind prin tren. Ah, dacă nu ar fi Sfântă Toaletă nu ar mai circula nimeni cu trenul.
    Și toate cu complicitatea nașilor. Cum e țara, așa și conducătorii