Prin hârtie nu trece glonțul / Cazul coifului dacic furat în Olanda

Hărmălaia începută în România după furtul coifului și brățărilor dacice expuse într-un muzeu olandez mi-a amintit de o întâmplare mai veche, dar atât de actuală. În urmă cu vreo 20 de ani, un mărunt funcționar guvernamental mi-a explicat de ce este nevoie de șapte semnături pe un răspuns oarecare, fără vreo mare miză, la o banală cerere de informații de interes public.

Răspunsul tot întârzia nepermis, deoarece solicitarea se plimbase pe la mai toți directorii și directorașii dintr-un minister. Nimeni nu avea chef să-și asume de unul singur responsabilitatea, așa că o trimitea la ștampilat și în biroul alăturat. Într-un final, un răspuns de câteva rânduri a trecut prin vreo șapte mâini înainte de a fi trimis spre publicare, cu tot atâtea semnături sub el.

„De ce este nevoie de multiple aprobări pentru ceva atât de inofensiv?”, l-am întrebat, sincer nedumerit. Funcționarul a ridicat hârtia în dreptul pieptului și, cu vocea coborâtă, mi-a destăinuit, aproape șoptind la ureche, marele secret al administrației publice din România: „Prin hârtie nu trece glonțul”.

Abia atunci am înțeles cu adevărat gândirea funcționarului angajat la stat. Pentru a supraviețui în acest hățiș de legi și reglementări, pentru a naviga cu succes într-o mare de superiori incompetenți, de politruci habarniști și de sinecuriști, trebuie să te asiguri că nu-ți asumi niciodată nimic personal. Absența semnăturilor multiple te poate ucide într-o bună zi, dacă nu ești atent.

Acest mod de gândire și de funcționare a aparatului de stat omoară din start orice inițiativă și diluează la maximum responsabilitatea în cazul în care ceva merge prost. Totuși, instinctul de conservare primează. Din el s-a născut hârtia prin care nu trece glonțul.

Ce legătură are istorioara de mai sus cu coiful și cele trei brățări dacice furate sâmbătă de la Muzeul Drents? Ce a urmat după în România, după jaful din Olanda, este expresia acestei mentalități adânc înrădăcinate în statul român. Cineva a descoperit indignat că obiectele de patrimoniu au ieșit din țară fără hotărâre de guvern. Adică fără o ștampilă în plus.

Nu e clar cum i-ar fi împiedicat o hârțoagă pe hoții din Olanda să arunce în aer un perete pentru a pătrunde în muzeu sau cum rezolva HG-ul problema agenților de pază de la Drents. Lipsa HG-ului i-a folosit mai degrabă premierului Marcel Ciolacu pentru a se proteja politic: n-am semnat nimic, deci n-am nicio responsabilitate în dispariția unor obiecte valoroase de patrimoniu.

Fostul ministru al culturii, Raluca Turcan, în mandatul căreia s-a organizat expoziția, a explicat că ea însăși a propus modificarea legii care reglementează scoaterea din țară a obiectelor de patrimoniu. În acest caz, susține Turcan, nu era nevoie de HG, deoarece nu implica colaborare între mai multe autorități sau instituții publice.

Coiful și brățările au ajuns în Olanda pe baza unui simplu contract între Muzeul de Istorie din România și Muzeul Drents din Olanda, cum este și normal să se întâmple. În acel contract ar fi existat stipulate inclusiv condițiile de securitate, care presupuneau existența unui post de pază 24 din 24. Reasiguratorul ar fi impus, la rândul său, măsuri suplimentare de securitate, dată fiind valoarea exponatelor.

Dacă toate aceste condiții n-au fost respectate, ce li se poate reproșa oficialilor de la Muzeul de Istorie, fostului ministru al culturii sau oricărui alt oficial din România? Ce garanții suplimentare putea oferi Guvernul că brățările și coiful dacic nu vor fi furate? Dacă la muzeul din Olanda n-a existat nici măcar un paznic sau dacă paznicii de acolo n-au dreptul să poarte arme pentru a nu periclita siguranța vizitatorilor în timpul unui jaf, iarăși nu văd cum ar fi rezolvat problema asta o hârtie în plus emisă de statul român.

Totuși, nu vorbim despre un furt oarecare, ci executat de profesioniști, prin metode extraordinare: bombă, mașini furate, cagule, puține urme. Totul a durat trei minute. Exploatarea politică a jafului din Olanda arată deplorabil în România. Partidul extremist AUR a delirat ceva despre „un atac la identitatea națională”, iar oportunistul sadea Mihail Neamțu a cerut în Parlament demisia directorului Muzeului Național de Istorie, Ernest Oberländer-Târnoveanu!

În treacăt fie spus, expoziția a fost un real succes și în Italia, unde a înregistrat sute de mii de vizitatori, și în Olanda, unde zeci de mii de oamei au admirat comorile dacice. Nu e puțin lucru pentru o cultură minoră, care scoate mai greu capul în lume.

Premierul Marcel Ciolacu s-a apărat preventiv cu lipsa hotărârii de guvern, a cerut controale în țară, demiteri dacă este cazul și „daune fără precedent” de la olandezi. În replică, fostul ministru al culturii, Raluca Turcan (PNL), a acuzat PSD că politizează furtul. „Este regretabil ca un prim-ministru să dea informații manipulatoare despre un fost membru al cabinetului său, doar pentru a acoperi NIMICUL din mandatul unui prieten, Lucian Romașcanu”, a mai scris Turcan pe Facebook.

După trei zile de discuții stupide despre absența HG-ului, de teorii conspiraționiste și de derobări fără noimă, premierul Ciolacu a admis că întreaga responsabilitate revine de acum autorităților olandeze. „Am transmis autorităților olandeze un mesaj ferm că pentru noi este vital ca ancheta să ducă la prinderea hoților și recuperarea integrală a comorilor dacice. Statul olandez are toată răspunderea acestei situații”, a declarat, marți, premierul Marcel Ciolacu.

Dacă tot a ajuns la această concluzie de bun-simț, ce rost a mai avut toată hărmălaia din ultimele zile? Din nefericire, vom vedea în timp efectele comportamentului iresponsabil al unor politicieni atenți ca nu cumva să fie asociați cu dispariția coifului și brățărilor dacice.

Cine va mai organiza de acum încolo expoziții în afara țării cu obiecte de patrimoniu fără să se acopere înainte cu zeci de semnături, HG-uri și, eventual, legi trecute prin Parlament? Or, așa cum spuneam la început, hiperbirocratizarea deciziei este moartea inițiativei. Administrația românească este și așa paralizată de groaza de a face. Când intri într-un minister, prima dată ți se explică de ce NU se poate face un anumit lucru.

În concluzie, dacă lucrezi la stat, mai bine îți vezi de treabă și nu faci nimic decât să alergi prin statul român după ștampile și semnături puse la grămadă pe hârtie, pentru a te asigura, nu-i așa, că prin ea nu va trece niciodată glonțul demiterii. Dacă nu faci nimic, nu riști nimic.

PS: Ministra Culturii, Natalia Intotero (PSD), a anunțat marți seara, într-o conferință de presă dezlânată, incoerentă și lipsită de orice argument că a decis să-l demită pe directorul Muzeului de Istorie pentru – culmea ironiei – ”lipsă de comunicare”. O decizie absurdă, care lovește tocmai în cel care a făcut ceva bine pentru promovarea culturii românești în afara țării.