G4Media.ro

Principala companie aeriană moldovenească, Air Moldova, urmează să-şi reia zborurile comerciale către…

Sursa foto: Moldova.org

Principala companie aeriană moldovenească, Air Moldova, urmează să-şi reia zborurile comerciale către Moscova începând de la 1 octombrie

Principala companie aeriană moldovenească – Air Moldova – urmează să-şi reia zborurile comerciale către Moscova, începând de la 1 octombrie, a anunțat compania vineri, după şapte luni de suspendare, din cauza invaziei ruse a Ucrainei, relatează AFP, preluată de News.ro.

„Compania aeriană Air Moldova îşi va relua exploatarea zborurilor către Moscova începând de la 1 octombrie, după ce au fost întrerupte în februarie 2022”, a anunţat compania aeriană într-un comunicat.

Această decizie are loc după „nenumărate cereri ale cetăţenilor Republicii Moldova din Rusia”, dar şi „la cererea pasagerilor de a folosi bilete pe care le-au cumpărat în timpul pandemiei (covid-19)”, adaugă ea.

„O călătorie rapidă şi sigură devine indispensabilă pentru pasageri”, apreciază Air Moldova, care şi-a suspendat toate zborurile către Rusia în urma invaziei Ucrainei de către Rusia, la sfârşitul lui februarie.

Înaintea intervenţiei militare ruse în Ucraina, Air Moldova deservea Moscova, Sankt Petersburgul şi Krasnodarul, situat în apropiere de Soci, în sudul Rusiei.

Compania nu precizează dacă aceste ultime două aeroporturi sunt vizate în această reluare a zborurilor.

Autorităţile moldoveneşti au închis spaţiul aerian al ţării în ziua intrării trupelor ruse în Ucraina, vecina acestei foste republici sovietice, la 24 februarie. Ele l-au redeschis la 21 martie.

Republica Moldova are 2,6 milioane de locuitori şi este, de la sfârşitul lui iunie, stat candidat la aderarea la Uniunea Europeană (UE) – o procesură care ar putea dura mulţi ani de zile.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. A fost cumpărată în 2019 și acționează în baza intereselor companiei.

    • Sa nu treaca pe deasupra Romaniei. Mai mult, sa fie interzise acolo si tv, radio, ziare in limba rusa. rusii si pro rusii isi permit multe obraznicii.

    • @raz
      vorbesti prostii, cum sa nu treaca un avion al unei companii moldovene pe deasupra romaniei? asa cum si avioanele turkish airlines pline de rusi zboara spre europa de la moscova. interdictia e doar pentru avioanele rusesti, nu pentru ale altor tari care nu impun sanctiuni.

      sper sa interzica emiterea de vize pentru rusi si sa le anuleze si pe alea care mai sunt valabile. sa le dea doar viza cu o singura intrare pentru cei care vor sa plece din rusia definitiv.

  2. Si nespalatii vor in UE.
    O sa intre odata cu Sebia.