![Formula 1 / Sursa foto: captură YouTube](https://cdn.g4media.ro/wp-content/uploads/2024/12/Formula-1-768x431.webp)
Principalele modificări de regulament pentru sezonul 2025 al Formulei 1
Oficialii Formulei 1 au venit pentru sezonul 2025 cu o serie de modificări ale regulamentului, una dintre cele mai importante fiind aceea că nu va mai fi acordat punctul pentru cel mai rapid tur de pistă din cadrul unui Mare Premiu.
Începând cu 2025, nu va mai exista punctul bonus pe care piloții îl câștigau pentru cel mai rapid tur de pistă din cadrul unui Mare Premiu.
Acest lucru înseamnă cu un pilot poate câștiga maxim 25 de puncte la un Grand Prix care nu are o cursă de tip Sprint.
De asemenea, în sezonul 2025 greutatea totală a monoposturilor a fost mărită.
De la 798 de kilograme cât a fost în sezonul 2024, s-a ajuns la 800 pentru stagiunea care va debuta pe 16 martie, în Australia. Greutatea minină a piloților a crescut la 82 de kilograme.
FIA va introduce sisteme de răcire pentru piloți în cazul Marilor Premii cu temperaturi ridicate, cum este cazul în Qatar.
Din cauza căldurii sufocante, mai mulți piloți au avut probleme de-a lungul Marilor Premii. În acest sens, echipele vor fi nevoite să se adapteze și să proiecteze o „pungă de răcire” pe suprafața interioară a șasiului.
Vorbim despre un micro răcitor care poate fi montat în monopost, iar piloții vor trebui de asemenea să poate un echipament (tricou) care să conțină „conducte” care conțin lichid de răcire.
În conformitate cu regulamentul tehnic F1 din 2025, greutatea minimă a mașinilor va crește cu 5 kilograme pentru a putea adăuga materialele suplimentare.
O altă modificare importantă va fi cea a ordinii pe grila de start în cazul în care calificările sunt anulate din cauza condițiilor meteo.
Atât timp cât comisarii constată că nu mai pot avea loc calificările, ordinea pe grilă va fi definită de clasamentul piloților.
Același lucru este valabil și pentru calificările Sprint.
În ambele cazuri, dacă ordinea din campionatul piloților nu poate fi utilizată, atunci ordinea pe grilă va fi decisă la discreția comisarilor sportivi.
În cazul în care mai mulți piloți nu reușesc să stabilească un timp de tur în Q3, fie din cauza unui steag roșu, fie din cauza condițiilor meteorologice, atunci ordinea în care au stabilit cel mai rapid timp în Q2 va fi utilizată pentru a determina clasificarea pe grilă.
O altă modificare importantă este cea în care FIA va introduce teste de rezistență sporite pe aripile față pentru a reduce flexibilitatea.
Echipele vor fi acum obligate să participe la teste de rezistență sporite pentru aripile lor față, după ce FIA a observat că acestea încearcă să maximizeze nivelurile de apăsare, reducând în același timp rezistența la înaintare prin flexarea lor sub sarcină.
Noile reguli fac parte dintr-o directivă tehnică, ceea ce înseamnă că nu există specificații de proiectare specifice pentru aripi, ci mai degrabă o prevedere conform căreia acestea trebuie să îndeplinească testele de rezistență sau riscă să fie trimise în fața comisarilor pentru o încălcare tehnică.
În fine, timpul obligatoriu pentru sesiunile FP1 pe care echipele trebuie să îl lase liber pentru piloții începători s-a dublat în 2025, aceștia beneficiind acum de două sesiuni suplimentare.
F1 news: From fastest lap to increased rookie running – 7 rule changes you need to know for the 2025 F1 season https://t.co/HeAQI0EmiU pic.twitter.com/jWTo9f9oq2
— Snell Mitchell & Co. (@SnellMitchellCo) February 12, 2025
- Testele oficiale de dinaintea startului noului sezon vor avea loc la Bahrain, în perioada 26-28 februarie.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.