G4Media.ro

Principalul aeroport din Milano va fi redenumit „Silvio Berlusconi”, după numele fostului…

sursa foto: Facebook/ Silvio Berlusconi

Principalul aeroport din Milano va fi redenumit „Silvio Berlusconi”, după numele fostului premier și magnat italian

Principalul aeroport din Milano va fi redenumit şi va purta numele fostului premier şi magnat italian Silvio Berlusconi, a anunţat ministrul transporturilor Matteo Salvini, relatează Reuters, citată de News.ro.

Berlusconi, care a murit anul trecut la vârsta de 86 de ani, a condus patru guverne ale partidului său de centru-dreapta Forza Italia şi a fost una dintre cele mai controversate figuri ale Italiei din epoca modernă.

Vorbind vineri la o conferinţă în sudul Italiei, Salvini a declarat că autoritatea aviaţiei civile a aprobat o cerere din partea regiunii Lombardia – în care se află oraşul Milano – de a redenumi aeroportul Malpensa în onoarea lui Berlusconi, care provenea din capitala financiară a ţării.

„Având în vedere că decizia finală aparţine ministrului transporturilor, chiar cred că se va merge mai departe”, a declarat Salvini, liderul partidului de extremă dreapta Liga şi un aliat de lungă durată al lui Berlusconi. „În memoria prietenului meu Silvio, un mare om de afaceri, un mare cetăţean milanez şi un mare italian”, a postat ulterior Salvini pe platforma X, împreună cu o fotografie cu Berlusconi şi aeroportul Malpensa.

Fostul prim-ministru italian a murit în iunie 2023 de leucemie cronică, la vârsta de 86 de ani. Silvio Berlusconi a fost unul dintre cei mai bogaţi oameni din peninsula italiană, cu o avere estimată anul trecut de Forbes la 6,4 miliarde de euro. În străinătate, el a fost cunoscut mai ales pentru seria de scandaluri pe care le-a stârnit.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

2 comentarii

  1. Mda, vor face pasagerii bunga-bunga pe aeroport, ce sa mai…

  2. Si se va schimba si indicativul aeroportului in FLS.
    Va las pe voi sa puneti vocalele acolo unde trebuie…