G4Media.ro

Prinţesa Kate, văzută pentru prima dată în public după spitalizarea ei din…

Prinţesa Kate, văzută pentru prima dată în public după spitalizarea ei din ianuarie

Prinţesa Kate a apărut în public pentru prima dată după spitalizarea ei de la jumătatea lunii ianuarie, a relatat presa britanică, în timp ce mai multe companii mass-media americane au publicat o fotografie ce o prezintă pe prinţesa de Wales în timp ce se afla într-un automobil în apropiere de Londra, informează AFP şi DPA, preluate de Agerpres.

Prinţesa Kate, în vârstă de 42 de ani, a fost internată pe 16 ianuarie pentru o operaţie chirurgicală abdominală. Motivele acelei intervenţii rămân necunoscute, însă nu este vorba despre un cancer, potrivit casei regale britanice.

Publicând o fotografie şi citând un martor ocular, compania americană Entertainment Tonight, specializată în ştiri despre celebrităţi, a relatat că prinţesa Kate a fost văzută în apropiere de Londra, lângă Castelul Windsor, în dimineaţa zilei de luni.

În acea fotografie, pe care companiile mass-media din Regatul Unit au decis să nu o publice, soţia moştenitorului tronului britanic a putut fi văzută în timp ce purta ochelari de soare şi se afla într-un automobil ce era condus de mama ei, Caroline Middleton.

Site-ul american TMZ afirmă că fotografia a fost realizată de un paparazzo neautorizat.

Potrivit Daily Mail, fotografia nu a fost difuzată în Regatul Unit întrucât Palatul Kensington, reşedinţa oficială a cuplului princiar, „a cerut insistent ca prinţesa Kate să fie lăsată să se recupereze într-un cadru privat”.

Biroul de presă de la Palatul Kensington a precizat în acel moment că spitalizarea prinţesei Kate urma să dureze între 10 şi 14 zile, o perioadă relativ lungă şi care a stârnit numeroase speculaţii în tabloidele britanice, pe ale căror prime pagini soţia prinţului William apare adeseori.

Extrem de populară în Regatul Unit, prinţesa Kate îşi petrece convalescenţa în reşedinţa familiei sale din Windsor, la vest de Londra, şi nu îşi va relua activităţile oficiale înainte de Paşte, care va fi sărbătorit de Biserica Anglicană pe 31 martie.

Prinţul William şi-a anulat în ultimul moment participarea, marţi, la o ceremonie organizată în memoria naşului său, regele Constantin al Greciei, la Castelul Windsor, „dintr-un motiv personal”, potrivit biroului de presă al cuplului princiar.

Palatul Kensington a anunţat că nu poate „să ofere mai multe detalii” pe această temă, dar a precizat că „prinţesa de Wales, care se recuperează în urma unei intervenţii chirurgicale abdominale, continuă să se simtă bine”, potrivit agenţiei britanice PA.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...