G4Media.ro

Prinţul de Walles a vizitat trupele britanice staționate în Estonia, la circa…

sursa foto: captura video GBN

Prinţul de Walles a vizitat trupele britanice staționate în Estonia, la circa 160 de kilometri de frontiera cu Rusia

Prinţul de Walles a efectuat o vizită la trupele britanice staţionate în Estonia ca parte a descurajării occidentale împotriva unei eventuale agresiuni ruseşti, pozând la bordul unui tanc Challenge 2, a relatat vineri agenția de știri DPA, citată de Agerpres.

William, în uniformă militară de camuflaj, cu ochelari şi cască de protecţie, a stat în turelă pe locul comandantului de tanc şi chiar s-a deplasat cu acesta pe terenul de instrucţie al bazei Tapa, din nordul Estoniei, situată la circa 160 km de graniţa cu Rusia.

Vizita sa de două zile în Estonia a avut scopul de a consolida legăturile Regatului Unit cu aliatul său din NATO şi de a încuraja forţele britanice staţionate în această ţară de la Marea Baltică.

Prinţul William s-a deplasat la baza din Tapa în calitate sa de colonel al Regimentului Mercian, al cărui Batalion 1 a preluat atribuţiile NATO în Estonia de la Royal Dragoon Guards.

La sosire, lui William i-au fost arătate vehicule militare utilizate de trupele britanice, inclusiv Warrior, un vehicul de luptă al infanteriei, tancul de luptă principal Challenger 2 şi sistemul de rachete cu lansare multiplă (MLRS).

Ulterior, prinţul William a schimbat câteva vorbe cu soldaţii aflaţi în dreptul fiecărui vehicul la această bază situată nu departe de graniţa cu Rusia.

Trupele britanice conduc un grup de luptă tactic în Estonia, iar cei 900 de militari prezenţi în această ţară constituie cea mai mare desfăşurare permanentă de trupe a Regatului Unit în străinătate.

Moscova este văzută ca o ameninţare crescândă în regiune după invazia sa în Ucraina, iar statele baltice – Estonia, Lituania şi Letonia – care se învecinează cu Rusia, par din ce în ce mai îngrijorate faţă de posibilitatea repetării acestui scenariu pe teritoriile lor.

Forţele britanice sunt dislocate în Estonia şi Polonia în cadrul operaţiunii Cabrit, contribuţia Regatului Unit la forţele terestre avansate ale NATO în cele două ţări.

Războiul de tranşee este o caracteristică a conflictului Ucraina-Rusia, iar tancul în care s-a aflat William l-a adus la un exerciţiu în care soldaţii Mercian încercau să localizeze şi să pătrundă într-o tranşee inamică pentru „a captura o ţintă de mare valoare”.

Prinţul de Walles a schimbat apoi tancul cu un vehicul Warrior, ceea ce i-a oferit un punct de observaţie mai înalt pentru a observa trupele trăgând cu mitraliere cu gloanţe oarbe şi aruncând grenade fumigene în tranşee, în timp ce o dronă monitoriza situaţia de pe teren.

„De fapt, graniţa rusă aflându-se la doar câteva sute de mile de aici… se simte că este mai mult un mediu operaţional decât un simplu antrenament”, a remarcat el.

Mai târziu, prinţul William a condus cu viteză un vehicul mobil de artilerie Archer, înainte de a se relaxa alături de soldaţi într-un joc de biliard şi a fost provocat să ia parte la un meci de fotbal de masă „Blues vs Villa” de către sergentul major de companie WO2 Daniel Hutton din Birmingham.

Locotenent-colonelul Grant Brown, comandantul grupului de luptă Mercian, a declarat: „Este minunat din punctul de vedere al soldaţilor noştri să îl vadă pe prinţ şi că este interesat de ceea ce facem noi”. „Şi, în mod clar, aceasta ne creşte profilul, ceea ce este excelent pentru recrutare şi menţinerea personalului”, a adăugat el.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Femei fierbinți din toată România te așteaptă pe site-ul HOTERKI20

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.