Prinţul Harry afirmă că a părăsit Marea Britanie pentru a „rupe ciclul” suferinţei în familia sa
Prinţul Harry s-a mutat în Statele Unite împreună cu soţia şi copilul lor pentru a rupe un „ciclu de suferinţă” în familia sa, după ce şi-a dat seama că tatăl său, prinţul Charles, îl trata „aşa cum a fost el însuşi tratat”, a declarat el într-un interviu difuzat joi, relatează AFP.
Aceste declaraţii ale prinţului Harry vin în prelungirea unui interviu şoc acordat celebrei realizatoare americane Oprah Winfrey în martie, care a avut efectul unei bombe în Regatul Unit. Harry şi Meghan au acuzat un membru al familiei regale, pe care nu l-au numit, că a ridicat semne de întrebare în legătură cu culoarea pielii copilului lor nenăscut. Harry a mai susţinut că familia sa şi prinţul Charles i-au „tăiat literalmente sursele de finanţare” la începutul anului 2020.
Prinţul Harry a dat asigurări pe podcastul american „Armchair Expert” că nu este supărat pe tatăl său, estimând că acesta din urmă ar fi putut „suferi” pe când era tânăr, însă el a decis să nu comită aceleaşi greşeli cu propriii săi copii.
„Viaţa nu se reia odată cu ruperea ciclului?”, a întrebat Harry, în vârstă de 36 de ani, în timpul interviului.
„În calitate de părinte, dacă am experimentat vreo formă de durere sau suferinţă din cauza durerii sau suferinţei pe care tatăl meu sau părinţii mei le-ar fi putut trăi, mă voi asigura că voi rupe ciclul”, a insistat el.
Acuzaţiile lansate în interviul acordat realizatoarei Oprah Winfrey de către Harry şi Meghan, care s-au mutat în California în martie 2020, au scufundat monarhia britanică în cea mai profundă criză de la moartea prinţesei Diana în 1997.
Harry şi Oprah Winfrey vor colabora la o serie de documentare consacrate sănătăţii mintale, „The Me You Can’t See”, care va avea premiera pe 21 mai la Apple TV +.
Promovând acest program, prinţul Harry a susţinut pe „Armchair Expert” că şi-a dat seama la scurt timp după ce a împlinit 20 de ani că nu îşi dorea obligaţii monarhice, în parte din cauza a „ceea ce i s-a întâmplat mamei mele”.
De asemenea, el a afirmat că îşi aminteşte că s-a simţit „complet neajutorat” când şi-a văzut mama „urmărită de paparazzi” în copilărie.
Harry şi Meghan au un fiu, Archie, în vârstă de doi ani, cu care locuiesc în Montecito, la nord de Los Angeles. Ei au anunţat că aşteaptă al doilea copil, o fetiţă, care se va naşte în această vară.
Sursa: Agerpres
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii