G4Media.ro

Prințul Harry și soția sa Meghan vor să utilizeze brandul global ”Sussex…

Prințul Harry și soția sa Meghan vor să utilizeze brandul global ”Sussex Royal”

Prințul Harry și soția sa Meghan Markle, care au luat prin surprindere Casa Regală britanică prin distanțarea oficială de săptămâna trecută, vor să lanseze la nivel global brandul ”Sussex Royal” pentru o serie de bunuri și activități precum îmbrăcăminte, papetărie, dar și activități civice, potrivit The Guardian.

Cei doi au depus o aplicație la the World Intellectual Property Organization (WIPO) care acoperă piețele din UE, SUA, Australia și Canada prin intermediul noii lor fundații.

Harry și Meghan au sfidat- pe Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii prin faptul că au anunțat unilateral „distanțarea” de Casa Regală britanică, deși regina îl rugase inițial să nu facă publică această decizie.

Astfel, regina l-a rugat pe prințul Harry să nu anunțe public decizia drastică prin care ducii de Sussex au renunțat la rangul de membri „seniori” ai familiei regale. Cu toate acestea, Harry nu a ținut cont de rugăminte și a decis să facă publică decizia.

„După multe luni de reflecţie şi discuţii, am ales să facem o tranziţie anul acesta prin configurarea unui nou rol progresiv în instituţie”, au scris Harry și Meghan pe Instagram.

„Intenţionăm să renunţăm la statutul de membri seniori ai Familiei Regale şi să muncim pentru a deveni independenţi financiar, dar vom continua să o susţinem deplin pe Majestatea sa regina”, se arată în mesajul celor doi.

Cei doi îşi vor împărţi timpul între Marea Britanie şi America de Nord.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

2 comentarii

  1. Pamflet
    Nu ne intereseaza aceasta ,,stire”.
    ,,Informatia” aceasta este pentru parveniti si pentru cei sub un anumit nivel.
    In tarile nordice care au monarhii si in spania, exista discutii ample despre necesitatea renunțării la monarhie.
    Dar in romania nu se sufla o vorba despre asta. In romania poporul trebuie sa fie prost informat pentru a fi usor de manipulat… de catre psd, pnl, alde, pmp , duda su margareta

  2. Apar imediat tricouri chinezești „Susex Royal” și „Suzzex”.
    Acum serios, e o idee bună să capitalizeze imaginea, brandul regal, toți maneliștii or să vrea țoale regale, Boss, Armani și D&G vor fi pistol cu apă pe lângă un brand care are „royal” în nume.
    Să fii boss de boss e cum e, dar să fii singurul de pe plajă cu costum de baie pe care scrie „royal”… cu haur, eh?