G4Media.ro

Prinţul William a vorbit despre cazurile de cancer ale lui Kate Middleton…

sursa foto: Facebook\ The Royal Family

Prinţul William a vorbit despre cazurile de cancer ale lui Kate Middleton şi Charles al III-lea: „A fost brutal” / ”Sunt foarte mândru de soţia şi tatăl meu pentru că au făcut faţă acestei perioade”

Prinţul William le-a declarat jurnaliştilor, înaintea vizitei în Africa de Sud, că a avut „probabil cel mai dificil an” din viaţa sa, după cum a relatat BBC. Ultimele douăsprezece luni au fost marcate de anunţarea diagnosticului de cancer al regelui Charles al III-lea şi al prinţesei Kate Middleton, transmite News.ro.

„Sunt foarte mândru de soţia şi tatăl meu pentru că au făcut faţă acestei perioade”, a declarat prinţul William. „Dar din punct de vedere personal şi familial, a fost brutal”.

De obicei omniprezentă pe scena publică, soţia prinţului William, Kate Middleton, a dispărut brusc din peisajul mediatic după Crăciunul din 2023. Palatul a anunţat că a fost internată în spital în ianuarie pentru o „operaţie abdominală”, înainte ca prinţesa să publice un mesaj video la sfârşitul lunii martie pentru a dezvălui că are cancer, fără a preciza natura acestuia.

De atunci, apariţiile sale publice au fost foarte rare. În 15 iunie, ea a participat la parada de ziua regelui Charles al III-lea, salutând mulţimea de la balconul Palatului Buckingham împreună cu familia regală. Iar la începutul lunii iulie, a participat la finala turneului de tenis Wimbledon Open, unde a prezentat trofeul câştigătorului, spaniolul Carlos Alcaraz.

Prinţul William şi-a redus angajamentele timp de mai multe luni din cauza bolii soţiei sale. „A fost foarte dificil să încerc să trec peste toate celelalte (…) şi să ţin totul pe drumul cel bun”, recunoaşte el.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...