G4Media.ro

Prinţul William al Marii Britanii, vizită surpriză în Polonia: Sunt aici pentru…

sursa foto: captura video GBN

Prinţul William al Marii Britanii, vizită surpriză în Polonia: Sunt aici pentru că vreau să le mulţumesc personal trupelor poloneze şi britanice care acţionează împreună în cadrul unui parteneriat strâns şi crucial pentru sprijinirea Ucrainei

Prinţul William al Marii Britanii a sosit miercuri într-o vizită surpriză în Polonia pentru a le mulţumi trupelor britanice şi poloneze implicate în sprijinul acordat Ucrainei, înainte de a se întâlni cu refugiaţi ucraineni care au fugit de războiul din ţara lor, relatează Agerpres.

Moştenitorul tronului britanic a mers la Rzeszow, în sud-estul Poloniei, unde urma să se întâlnească cu ministrul polonez al Apărării, Mariusz Blaszczak, şi pentru a discuta cu membri ai forţelor de apărare poloneze şi cu militari britanici staţionaţi acolo.

Vizita regală, care nu a fost anunţată public în avans, se desfăşoară sub strictă securitate.

„Sunt aici pentru că vreau să le mulţumesc personal trupelor poloneze şi britanice care acţionează împreună în cadrul unui parteneriat strâns şi crucial”, a declarat William într-un comunicat pentru presa poloneză. „Vreau să aduc un omagiu poporului polonez. V-aţi deschis inimile, la fel şi casele voastre”, a mai spus el.

Prinţul de Wales va călători apoi la Varşovia pentru a vizita o clădire de birouri transformată într-un centru de cazare pentru circa 300 de femei şi copii ucraineni ucraineni care au fugit de războiul din ţara lor.

Prinţul britanic va depune joi o coroană de flori la Mormântul Soldatului Necunoscut din Varşovia, unde bunicii săi, regina Elisabeta a II-a şi soţul ei, prinţul Philip, au depus şi ei o coroană de flori în timpul vizitei lor de stat în 1996. William urmează să se întâlnească apoi cu preşedintele polonez Andrzej Duda.

„Mâine, când mă voi întâlni cu preşedintele Duda, voi reitera relaţia profundă dintre ţările noastre şi voi sublinia sprijinul şi recunoştinţa mea pentru poporul polonez”, a mai spus el.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...