Prioritățile zero ale viitorului guvern dacă trece moțiunea: comisarul european, desființarea Secției speciale, abrogarea OUG 114 și oprirea risipei bugetare pentru baronii PSD
Dacă moțiunea de cenzură trece și un nou guvern non-PSD se instalează la Palatul Victoria, pe agenda acestui executiv sunt câteva priorități de grad zero. Noul guvern trebuie să repare rapid pagubele produse de PSD în justiție, relațiile externe și economie. Prioritățile zero sunt desemnarea unui comisar european credibil și profesionist, dar și desființarea Secției speciale, având în vedere că șefa CSM face eforturi majore să o instaleze pe Adina Florea la șefia secției.
Comisar european
Propunerea unei persoane competente, credibile și fără probleme de integritate este esențială pentru a reface imaginea României în UE, grav afectată de desemnările făcute de Viorica Dăncilă – Rovana Plumb și Dan Nica. Ursula von der Leyen, președintele-ales al noii Comisii Europene, e în cursă contra-timp pentru a-și trece echipa prin audierile și votul decisiv din Parlamentul European, iar România și Ungaria sunt statele membre care îi dau bătăi de cap.
Informațiile G4Media.ro arată că von der Leyen așteaptă deznodământul moțiunii de cenzură și nu va trimite în Parlament numele lui Dan Nica, noua propunere a lui Dăncilă. În cazul trecerii moțiunii de cenzură, există două scenarii: fie Dăncilă ori un alt premier interimar din acest guvern (în cazul demisiei lui Dăncilă) trimite un nou nume convenit cu președintele Iohannis, fie un viitor guvern face acest lucru.
Surse europene au declarat pentru G4Media.ro că Ursula von der Leyen e dispusă să împingă audierea comisarilor până la sesiunea extraordinară a Parlamentului European din 21 – 24 octombrie pentru a se asigura că România va trimite un candidat potrivit.
Desființarea Secției speciale de investigare a magistraților
Înființată la presiunea lui Liviu Dragnea, a baronilor PSD și a susținătorilor lor ca instrument de presiune asupra magistraților care instrumentează ori judecă dosarele de corupție, secția este criticată atât de majoritatea magistraților români, cât și de Comisia Europeană și Comisia de la Veneția.
De altfel, unul dintre primele dosare ale secției a fost cel împotriva Laurei Codruța Kovesi, chiar în timp ce fosta șefă a DNA candida pentru conducerea Parchetului European.
În aceste zile, șefa CSM, Lia Savonea, face eforturi repetate de a o numi pe Adina Florea la șefia secției speciale. Desființarea secției prin OUG ar fi metoda cea mai rapidă de a stopa derapajele înregistrate deja și pentru a ridica presiunea de pe magistrații incomozi.
Abrogarea măsurilor cu impact negativ din OUG 114
OUG 114, numită și ”ordonanța lăcomiei” de inițiatorii Eugen Teodorovici și Darius Vâlcov, a produs distorsiuni majore în piețe-cheie din economie, precum sistemul bancar, energie și telecom. Chiar dacă OUG 114 a fost deja modificată, tot de guvernul Dăncilă, efectele ei negative persistă în aceste sectoare, un exemplu fiind energia, unde piața a fost practic închisă, iar Comisia Europeană a deschis o procedură de infringement.
Stoparea risipei de bani și salvarea deficitului bugetar
Programul de guvernare al PSD și disperarea Vioricăi Dăncilă de a-și salva postul de premier au determinat creșterea exponențială a sumelor trimise baronilor locali și primarilor PSD, în ideea că aceștia îi pot determina pe parlamentarii din respectivele circumscripții să nu voteze moțiunea de cenzură.
Efectul cheltuielilor fără discernământ? Explozia deficitului bugetar, care în luna august a ajuns deja la 2,1% din PIB, iar pentru următoarele luni e greu de crezut că poate fi păstrat sub ținta asumată de guvern de 2,76%. Așa că soluția rapidă pentru un guvern non-PSD e stoparea risipei patentate de guvernul Dăncilă prin PNLD (Programul Național de Dezvoltare Locală) și FDI (Fondul de Dezvoltare și Investiții), cele două robinete de sifonat bani către primari și baronii locali.
O altă soluție este stoparea cheltuielilor inutile făcute de ministere, agenții guvernamentale și companiile de stat subordonate guvernului: un audit la sânge și stoparea contractelor cu clientela politică a PSD.
Alegeri locale în două tururi
Alegerile locale într-un tur în vara anului 2020 ar însemna o șansă în plus pentru ca mulți dintre primarii PSD să-și conserve funcția, mai ales pe fondul unei opoziții dezbinate, fără candidați comuni. De aceea e absolut urgentă modificarea actualei legislații și impunerea de alegeri în două tururi. Singurele partide care se opun sunt PSD și UDMR.
Anularea recursului compensatoriu
În urma adoptării Legii privind recursul compensatoriu, impusă de PSD, ALDE și UDMR, 21.049 de persoane au fost eliberate în doar doi ani, începând cu 19 octombrie 2017 și până la 18 septembrie 2019, potrivit unei statistici oficiale a Administrației Națională a Penitenciarelor.
Dintre aceștia, 6691 de persoane, adică aproape o treime, erau violatori, tâlhari, pedofili sau criminali. 7,44% (498) dintre violatori, pedofili și criminali s-au întors în pușcării după ce au fost eliberați în baza recursului compensatoriu: 70 de omoruri, 49 de violuri, 6 fapte de agresiune sexuală care implică minorii, 369 de tâlhării și 4 ucideri din culpă.
O propunere legislativă pentru abrogarea legii e blocată de PSD în comisia juridică a Camerei Deputaților și are șanse destul de mari să treacă rapid prin Parlament, dacă va exista voința politică în acest sens a noii majorități PNL, USR, UDMR, PMP, ALDE și Pro România.
La fel de bine, o ordonanță de urgență pentru abrogarea legii ar fi, de asemenea, o soluție rapidă pentru repararea daunelor uriașe produse de PSD.
Respingerea Codurilor penale
Modificările la Codul Penal și Codul de Procedură au fost deja respinse de două ori de Curtea Constituțională, textele legislative fiind întoarse la Parlament pentru rediscutare.
Un nou guvern nu poate interveni în procesul legislativ, dar o nouă majoritate parlamentară creată în eventualitatea trecerii moțiunii de cenzură trebuie să dea rapid un vot final prin care să respingă proiectele inițiate de Liviu Dragnea.
Foto: InquamPhotos / Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
20 comentarii