Problema spinoasă a temelor pentru acasă – Florin Buzdugan, profesor de limba engleză

Analiză semnată de Florin Buzdugan, profesor de limba engleză, traducător și coordonator al site-ului Traducerile de sâmbătă:

De mici învățăm că e important să ne facem cu toții treaba. Când te angajezi undeva treci printr-o perioadă de pregătire, ți se predau sau actualizează cunoștințele, treci printr-o evaluare și primești și teme pentru acasă. Problema apare însă atunci când există o disproporție între ceea ce înveți și ceea ce ai de exersat pentru a interioriza ceea ce ai (de) învățat. Să le luăm pe rând.

1. Importanța temelor pentru acasă ca element complementar actului învățării.

Când decidem că vrem să ne apucăm de ceva nou: cântat la tobe, o formă de sport, tehnici de autoapărare etc., mai întâi trebuie să învățăm niște noțiuni teoretice. Dacă vorbim de muzică, elemente de teoria muzicii (note, game, acorduri etc.); dacă vorbim de sport, elemente de postură, control al respirației, antrenament etc.; dacă vorbim de autoapărare, situații ipotetice, cum reacționăm în fața unui element care ne blochează corpul și receptorii din creier etc.

După ce învățăm aceste posturi, de multe ori repetăm. Repetiția mecanică – care se traduce de multe ori în a face ce face persoana care ne instructează – are rolul de a învăța corpul cu anumite posturi și/sau reacții. Muscle memory, cum i se spune în engleză, este folosită în mod special de muzicieni, sportivi, atleți. E un element important care duce la perfecționare și stăpânire, în timp, a unor tehnici.

Temele pentru acasă sunt, în primul rând, o modalitate complementară de a asigura retenția, înțelegerea, interiorizarea și, apoi, aplicarea unor noțiuni teoretice. Ne referim, în special, la materiile care implică teorie: limbi străine, discipline socio-umane, discipline științifice.

Ni se predă ceva, apoi contextualizăm, facem aplicații în clasă (exerciții). Prima parte este făcută. Dar munca elevului trebuie să fie și independentă: teme. Se dau ca temă exerciții, proiecte etc. care au ca scop oferirea de evaluare (assessment) a modului (cât și cât de bine) în care elevul a înțeles noțiunile predate. Nota (care nu trebuie să și fie trecută în catalog) reflectă gradul de înțelegere, corectitudinea facerii/rezolvării temei/temelor și îi oferă profesorului un instrument prin care poate recomanda alte exerciții sau o grilă de urmărire a progresului elevilor.

2. Problema temelor pentru acasă

Cum sistemul de la noi din țară este deficitar din multe puncte de vedere, problema cu temele de acasă este una spinoasă. În primul rând, fiindcă elevilor nu li se oferă – în cele mai multe dintre cazuri – și o verificare a temei adecvată: se verifică exercițiile fie frontal – cu toată clasa –, fie individual – un elev este scos la tablă, se verifică corectitudinea, completitudinea temei etc., apoi se pune o notă.

De ce este greșit? Fiindcă spaima în fața unei note proaste îi descurajează mai ales pe elevii mai slabi, care nu pot ține pasul cu restul clasei. Asta îi poate face fie să copieze tema de la colegi („dă și mie tema la X”), ceea ce îi salvează de la o notă proastă, dar nu și asigură înțelegerea modului de rezolvare a unui exercițiu sau mai multe. Sau, fiindcă verificând tema, nu se oferă – în unele cazuri – explicații suplimentare („păi, am discutat la lecție despre X, Y situație”); iar asta, iarăși în cazul elevilor care nu pot ține pasul, se traduce în lacune, probleme de înțelegere a metodei de rezolvare, a modului în care trebuia urmărită logica efectuării temei. 

• Citește pe Edupedu.ro analiza integrală semnată de Florin Buzdugan, profesor de limba engleză