Problemele întâmpinate de Bolojan în Consiliul Județean Bihor: PSD și UDMR au „trântit” proiectul Inelului Rutier Metropolitan
Reprezentanții PSD și UDMR din Consiliul Județean Bihor s-au abținut la vot în cazul proiectului de Hotărâre inițiat de președintele Ilie Bolojan, ce viza investiția Inelului Rutier Metropolitan.
Publicația locală ebihoreanul.ro scrie că nu e prima dată când aleșii județeni ai PSD și UDMR îi blochează lui Bolojan o inițiativă, în ședința forului administrativ județean.
„După blocarea proiectului de 30 milioane euro din fonduri UE pentru construirea centurii Sânmartin, aceeași soartă o are și proiectul inelului rutier metropolitan, pentru care Guvernul a aprobat deja 40 milioane euro. La fel ca la începutul lunii, joi, când au fost chemați a doua oară să aprobe declanșarea exproprierilor, reprezentanții PSD și UDMR din Consiliul Județean s-au abținut, fără a motiva în niciun fel de ce determină, astfel, suspendarea proiectului, pentru care voturile consilierilor PNL au fost insuficiente”, relatează ebihoreanul.ro
La începutul săptămânii, președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan se arăta încrezător că la ședința administrativă de joi, consilierii vor vota favorabil indicatorii tehnico-economici privind declanșarea procedurilor de expropriere a 339.980 metri pătrați de pe raza comunelor Oșorhei, Sânmartin și Nojorid, în vederea construirii inelului rutier metropolitan.
Șoseaua de 17 km ar urma să ocolească localitățile Oșorhei încă de la intrare, Băile Felix și Nojorid, legând astfel DN 1 Oradea – Cluj, DN 76 Oradea – Deva și DN 79 Oradea – Arad, scoțând o parte din trafic atât de pe centura Oradiei, cât și din oraș și din cele trei comune.
După ce procedura de expropriere a fost blocată în 8 iulie prin voturile de abținere ale consilierilor PSD și UDMR, liberalul Bolojan spera că aleșii UDMR și cei ai PSD vor demonstra mai multă „responsabilitate” la ședința de astăzi, pentru că proiectul de investiție „nu ar trebui judecat în cheie politică”. Bolojan le-a reamintit consilierilor, de asemenea, că există riscul pierderii a celor 201 milioane lei din fonduri europene, în cazul în care inițiativa nu este adoptată de Consiliul Județean.
Pledoaria sa n-a avut însă ecou, relatează ebihoreanul, consilierii PSD și UDMR abținându-se încă o dată de la vot. Numai reprezentanții PNL au votat inițiativa lui Bolojan. Cele 21 de voturi de care a dispus liberalul în ședința forului administrativ nu i-au asigurat însă majoritatea de două treimi, necesară pentru ca Hotărârea să poată fi adoptată.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
24 comentarii