G4Media.ro

Problemele de sănătate persistă în cazul persoanelor spitalizate cu Covid la începutul…

Foto: Pexels.com

Problemele de sănătate persistă în cazul persoanelor spitalizate cu Covid la începutul pandemiei (studiu)

Problemele de sănătate şi ceaţa cerebrală pot persista mai mulţi ani la persoanele spitalizate cu Covid la începutul pandemiei, unii pacienţi dezvoltând simptome mai severe şi chiar noi după 12 luni, spun cercetătorii, transmite News.ro.

Conform The Guardian, aceştia au constatat că, în timp ce multe persoane cu Covid lung s-au ameliorat în timp, o proporţie substanţială aveau încă probleme cognitive doi până la trei ani mai târziu şi au văzut simptome de depresie, anxietate şi oboseală înrăutăţindu-se în loc să dispară.

Oamenii de ştiinţă au studiat Covidul lung la 475 de persoane care au fost spitalizate cu virusul înainte ca vaccinurile să fie disponibile, pentru a afla dacă ceaţa cerebrală, oboseala şi problemele de sănătate mintală au persistat sau au apărut după primul an.

Deşi cercetătorii nu dispuneau de informaţii cu privire la abilităţile de gândire ale participanţilor înainte de a avea Covid, testele cognitive efectuate doi până la trei ani mai târziu au arătat că, în medie, IQ-ul pacienţilor era cu 10 puncte mai mic decât se aşteptau în funcţie de vârstă, educaţie şi alţi factori. Unul din nouă a prezentat semne de „deficite cognitive severe”, care echivalează cu un IQ cu 30 de puncte mai mic decât cel aşteptat.

Chestionarele completate de participanţi au arătat că mulţi au simţit niveluri moderate până la severe de depresie (47%), oboseală (40%) şi anxietate (27%) la doi până la trei ani după Covid. În loc să se amelioreze în timp, simptomele au fost în medie mai rele la doi până la trei ani după infectare decât la şase până la 12 luni.

„Ceea ce ştiam deja înainte de a face studiul era că Covid-19 a fost asociat cu un risc mai mare de probleme cognitive, depresie şi anxietate în comparaţie cu alte infecţii respiratorii”, a declarat dr. Max Taquet, un autor al studiului de la Universitatea din Oxford. „Am constatat că în cohorta noastră a existat o povară neuropsihiatrică substanţială la doi până la trei ani”.

Mai mult de una din patru persoane din cadrul studiului şi-a schimbat ocupaţia după ce a contractat virusul, adesea pentru că nu mai puteau face faţă cerinţelor cognitive ale locului lor de muncă.

Cei care s-au descurcat mai rău de-a lungul anilor au fost adesea printre cei mai bolnavi la şase luni după infectare, dar gravitatea bolii iniţiale nu pare să le afecteze rezultatul pe termen lung.

Deşi proporţia de pacienţi care au raportat depresie, anxietate şi oboseală a crescut după şase luni, problemele cognitive au părut să se amelioreze. La şase luni după infecţie, 44% dintre pacienţi prezentau deficite cognitive obiective, comparativ cu 33% la doi-trei ani.

Lucrarea, publicată în Lancet Psychiatry, i-a determinat pe autori să sublinieze importanţa diagnosticării şi gestionării timpurii a simptomelor Covid lungi pentru a reduce riscul ca persoanele să dezvolte o tulburare mai complexă.

Potrivit Biroului Naţional de Statistică, numărul persoanelor care suferă de Covid continuă să crească, 2 milioane de persoane din Anglia şi Scoţia prezentând acum simptome. Conform unui studiu recent, ceaţa cerebrală pe care mulţi o raportează este echivalentă cu o scădere de şase puncte a IQ-ului.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...