Problemele din Balcani și nepăsarea Occidentului – Analiză

Analiză Financial Times, via Euro2Day/Rador:

NATO și UE încearcă să reducă tensiunile în creștere dintre Serbia și Kosovo, dar există probleme adânc înrădăcinate care persistă. Amenințarea Rusiei și disputele interne.

Tensiunile dintre Serbia și Kosovo și din problematicii Balcani de Vest, în general, au revenit în prim-plan în această perioadă. Cât de gravă este amenințarea la adresa stabilității europene și cât de periculoasă este implicarea Rusiei în regiune?

După cum spune Misha Glenny, nu există nicio simpatie între președintele sârb Aleksandar Vucic și prim-ministrul kosovar Albin Kurti. Din fericire, NATO și UE i-au adus pe cei doi lideri la Bruxelles săptămâna trecută pentru a sublinia necesitatea reducerii tensiunilor realimentate la începutul lunii august.

Însă după cum în mod corect observă Misha, există o nepăsare a Occidentului față de această regiune, iar acest lucru riscă să devină ”un atu” în mâinile Moscovei, după cum notează un alt specialist de top în problematica Balcanilor, Dimitar Bechev.

Concret, în timp ce restul Europei Centrale și de Est (fără Belarus, Moldova sau Ucraina) a aderat la UE între 2004 și 2013, majoritatea statelor balcanice nu sunt mai aproape de aderare decât erau atunci când au primit promisiunea integrării, în urmă cu două decenii.

Exact aceasta este situația pe care și-o doresc unii lideri politici din vestul Europei, deși preferă să nu o spună cu voce tare. Iar ușa UE ar putea fi închisă definitiv pentru țările balcanice, dacă propunerea președintelui francez Emmanuel Macron cu privire la o „comunitate politică europeană” va fi pusă în aplicare.

Însă tendința de a învinovăți guvernele occidentale pentru problemele din regiune pierde din vedere esența, și anume că multe dintre aceste probleme sunt generate pe plan intern. Mai mult decât atât, adesea mă surprinde faptul că, deși elitele politice din Balcani spun că vor să adere la UE și să adopte standardele acesteia de guvernare, unii au, de fapt, alte preocupări. De exemplu, corupția, crima organizată, sistemul judiciar politizat și o presă independentă slabă sunt ceva obișnuit în regiune. Doresc, cu adevărat, elitele politice din Balcani ca UE să exercite presiuni pentru a-și schimba obiceiurile, așa cum a făcut-o în cazul Poloniei și Ungariei?

Trăgând concluzii din istoria modernă a Balcanilor – o istorie marcată de conflicte între și în interiorul statelor tinere și fragile – unele dintre aceste elite cred că normele stricte care însoțesc aderarea la UE le pot amenința menținerea la putere. De asemenea, le-ar putea reduce libertatea de manevră – și așa limitată – pe care o au țările lor pe scena internațională.

Luați exemplul Serbiei. Într-un comentariu edificator, Petar Petkovic, omul-cheie al guvernului sârb în problemele legate de Kosovo, a declarat pentru Financial Times că Belgradul urmărește o „politică independentă de securitate națională, colaborând într-un mod echilibrat atât cu Estul, cât și cu Vestul”.

Nu vi se pare că se aud ecouri ale ideilor lui Josip Broz Tito, fostul lider comunist al Iugoslaviei și lider al mișcării nealiniate din timpul Războiului Rece? Eu cred că se aud. Într-adevăr, alte state balcanice au mai puțin interes decât Serbia în a se folosi de UE și SUA împotriva Rusiei și Chinei. Însă unii au alte probleme – dar la fel de alunecoase – de rezolvat. De exemplu, mai mulți politicieni kosovari, printre care și Kurti, se joacă cu ideea de a promova unificarea țării lor – care are o majoritate etnică albaneză și o minoritate sârbă – cu Albania. O astfel de „Albanie Mare” poate include și zone din Macedonia de Nord cu o populație albaneză.

Nu mă pot gândi la o rețetă mai bună pentru o catastrofă în Balcani, în afară de o încercare sârbo-bosniacă de a distruge acordul de pace de la Dayton în Bosnia-Herțegovina, astfel încât toți sârbii să poată fi și ei într-o Serbie Mare.

Printre numeroasele motive pentru care schimbarea granițelor în Balcani este o idee îngrozitoare este că ar crea un precedent „savuros” pentru Rusia, care vrea să facă exact același lucru în Ucraina, după ce a anexat deja Crimeea în 2014.

Nu ar sluji mult mai bine interesul popoarelor lor, dacă liderii din Balcani s-ar concentra pe problemele economice și sociale cronice ale regiunii, exacerbate de pandemie și de agresiunea Rusiei în Ucraina? Provocările economice sunt ilustrate în graficele realizate de Brookings pentru Banca Mondială, care arată decalajele dintre Balcanii de Vest și UE.

Diferendul Kosovo-Serbia este unul dintre numeroasele motive pentru care niciunul dintre state nu va adera la UE în viitorul apropiat. Oamenii din Kosovo știu acest lucru și de aceea susțin obiectivul, aparent mai realizabil, de a intra fără viză în țările UE.

Comisia Europeană este în favoarea acestui demers, dar unele guverne vest-europene se opun, invocând îngrijorări cu privire la statul de drept și crima organizată.

În condițiile în care restricțiile de călătorie rămân în vigoare, autoritățile kosovare ar putea pierde entuziasmul pentru reformele juridice, administrative și economice necesare pentru a avea o oarecare șansă de a adera la UE.

Însă Kosovo nu va adera niciodată la UE atâta timp cât cinci dintre cele 27 de state ale sale – Cipru, Grecia, România, Slovacia și Spania – nu vor recunoaște independența față de Serbia, care a fost declarată în 2008. Opoziția lor provine din disputele teritoriale și etnice care există în propriile țări: divizarea de facto a Ciprului cu o zonă turcă, maghiarii în România și Slovacia și mișcarea separatistă catalană din Spania. Pentru aceste cinci state, separarea Kosovo de Serbia pare un precedent problematic.

Un acord între Serbia și Kosovo poate rezolva problema. Dar, după cum au arătat discuțiile de săptămâna trecută de la Bruxelles, un astfel de progres continuă să fie încă departe. (Traducerea Rador: Carolina Ciulu)