G4Media.ro

Procedură atipică în Parlament pentru dezbaterea și votul moțiunii de cenzură. Ședința…

sursa foto: Inquam Photos/ George Calin

Procedură atipică în Parlament pentru dezbaterea și votul moțiunii de cenzură. Ședința Camerelor reunite, estimată să se prelungească până târziu în noapte

Dezbaterea și votul moțiunii de cenzură depuse de PSD împotriva Guvernului Orban se vor derula potrivit unei proceduri atipice în Parlament, din cauza pandemiei de coronavirus, potrivit unui comunicat transmis de Camera Deputaților.

Pentru respectarea normelor prevăzute în legislația în vigoare și a recomandărilor Departamentului pentru Situații de Urgență, procedura de votare a moţiunii va fi următoarea:

  1. Exercitarea votului cu bile se va desfășura în sala “Barbu Catargiu” (nivel P1);
  2. În sală vor fi prezenți permanent chestorii care vor înmâna bilele de vot și secretarul care va consemna prezența parlamentarilor la vot;
  3. Exercitarea votului se va face pe grupuri parlamentare, conform hotărârii Birourilor permanente reunite și a liderilor grupurilor parlamentare, după cum urmează:
  • Ora 17.30 – Deputații și senatorii neafiliați
  • Ora 17.45 – Grupul parlamentar al PMP din Camera Deputaților
  • Ora 18.00 – Grupul parlamentar al minorităților naționale din Camera Deputaților
  • Ora 18.15 – Grupul parlamentar al Pro Europa din Camera Deputaților
  • Ora 18.30 – Grupurile parlamentare ale UDMR
  • Ora 18.45 – Grupurile parlamentare ale USR
  • Ora 19.05 – Grupurile parlamentare ale PNL
  • Ora 19.45 – Grupurile parlamentare ale PSD

Această procedură a mai fost folosită pe 14 martie, atunci când a fost învestit Guvernul Orban 2, cu două zile înainte ca în România să fie instaurată starea de urgență din cauza pandemiei de coronavirus.

Foto: Inquam Photos / George Călin

Citește și: Moțiunea de cenzură, dezbătută și votată azi de la ora 14.00. PSD are nevoie de 233 de voturi pentru a da jos guvernul Orban

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. In speranta ca pana diseara mai aterizeaza niste parlamentari PSD din provincie, ori de prin Grecia, Turcia, Bulgarika ! :)))))

  2. Era mai castigata Romania , daca se discuta subiectele celor 11 tipuri de mari proiecte ptr. Romania platite din cei 30 de mld de euro dela UE. Asa , chetuiti in mod pagubos , banii nostri. fara a face ceva productiv ptr. Romania . O cheltuiala inutila cu niste iresponsabili , care, cica ne reprezinta ? Unde ne reprezinta , in motiunea intereselor lor private si de gasca? Nu cred ca vi s-au golit buzunarele , dar va temeti de alegeri , ca veti ramane pe dinafara. Si cum profesii solide nu aveti , dati cu gura , ca vreti nu stiu ce ptr. Romania .Dupa 30 de ani de promisiuni mincinoase , credeti ca mai reusiti sa ne mai prostiti?