Proces pentru statueta ”Peștele” de Brâncuşi spartă în două. Proprietarul reclamă 22 de milioane de dolari
Colecţionarul de artă Marc Baradel îl dă în judecată pe comerciantul de artă Asher Edelman, pe care îl acuză că este răspunzător de accidentul fatal al sculpturii „Peşte”. Francezul solicită daune importante pentru opera realizată de sculptorul român între 1924 şi 1926, scrie Le Figaro, citată de Rador.
Un moment de neatenţie poate costa scump: mai exact 22,5 milioane de dolari, potrivit site-ului ArtNews.com. Aceasta este suma pe care o pretinde colecţionarul Marc Baradel de la societatea Artemus administrată de Asher Edelman. Colecţionarul francez acuză societatea că a spart o operă a lui Constantin Brâncuşi care îi aparţine, una din numeroasele statuete intitulate ‘Peştele’.
Marc Baradel a intentat acţiune judiciară, explicând că la puţin timp după ce primise opera în biroul său, aceasta a căzut de pe piedestalul său, spărgându-se în două. Potrivit lui, Asher Edelman îşi asumase sarcina de a aşeza sculptura pe suport. Conform sesizării, Artemus „a încălcat contractul prin faptul că nu a protejat operele de artă împotriva oricărei daune, pe când avea responsabilitatea”.
„Este absurd. Marc Baradel a urcat opera brâncuşiană pe un piedestal din biroul meu. S-a dus să se aşeze pe canapea şi aceasta a căzut imediat. În acel moment, avea în mână un certificat de asigurare”, explică la rândul său Asher Edelman. Raportul de evaluare de la Curtea supremă din New York afirmă că după spargerea sa, opera a fost evaluată la 16,9 milioane de dolari, faţă de 22,5 milioane înaintea accidentului.
Ansamblul operaţiunilor fusese asigurat de Marc Baradel pentru suma de 5 milioane de dolari, la două companii de asigurare, HUB International cu sediul în Chicago şi Lloyd’s din Londra. Acesta este motivul pentru care le cere şi celor două firme să onoreze acordul, după incident.
Sursa: Le Figaro/ Rador/ Traducerea: Adriana Buzoianu
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii