Procesul Colectiv se termină în decembrie, la 6 ani de la tragedie. Un avocat a cerut, fără succes, înlocuirea judecătorilor care au schimbat încadrarea juridică a inculpaților
Curtea de Apel București a decis, miercuri, să stabilească trei termene pentru dezbateri finale în procesul incendiului de la Colectiv, astfel: pe 17, 20 și 21 decembrie, urmând ca apoi să dea un verdict final.
Tot la termenul de miercuri, avocatul unor părți civile din dosar a cerut recuzarea completului pe motiv de lipsă de imparțialitate, după ce la un termen anterior, a schimbat încadrarea juridică a faptelor imputate inculpaților.
Pe 3 noiembrie, magistrații au înlăturat consecințele grave din abuzul în serviciu, iar potrivit experților juridici consultați de G4Media decizia Curții de Apel București ar putea avea ca efect reducerea pedepselor.
Context
Curtea de Apel Bucureşti a început pe 18 septembrie judecarea apelului în dosarul ”Colectiv”, în care au fost condamnaţi în primă instanţă fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone, funcţionari din primărie, patronii clubului, doi pompieri, pirotehnişti şi reprezentaţii unei firme de artificii.
Pe 16 decembrie 2019, Cristian Popescu-Piedone a fost condamnat la 8 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul Colectiv.
Totodată, cei trei patroni ai clubului Colectiv – Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu – au primit câte 11 ani şi 8 luni închisoare pentru ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
15 comentarii