G4Media.ro

Procesul de aderare a Georgiei la UE, „practic îngheţat” din cauza legii…

Foto: Wikipedia

Procesul de aderare a Georgiei la UE, „practic îngheţat” din cauza legii privind agenţii străini – ambasadorul Uniunii Europene

Ambasadorul Uniunii Europene în Georgia, Pawel Herczynski, a declarat miercuri că procesul de aderare a acestei ţări din Caucazul de Sud la blocul comunitar a fost efectiv oprit de legea privind „agenţii străini”, promulgată în această lună de către preşedintele legislativului de la Tbilisi, potrivit Reuters, transmite Agerpres.

Agenţia de presă georgiană Interpress îl citează în acest sens pe Pawel Herczynski spunând că legea a avut „un impact negativ asupra perspectivelor de progres ale Georgiei” şi că procesul este de acum „practic oprit, practic îngheţat”.

„În principiu, adoptarea acestei legi, aşa cum văd eu, a îngheţat integrarea Georgiei în Uniunea Europeană”, a declarat Herczynski, descriind ceea ce el a spus că este o perioadă dificilă în relaţiile dintre Georgia şi UE.

Legea, care impune organizaţiilor care primesc mai mult de 20% din finanţarea lor din străinătate să se înregistreze ca „agenţi de influenţă străină”, a fost criticată de criticii autohtoni ca fiind de natură autoritaristă. Partidul de guvernământ din Georgia a apărat-o ca pe un pas necesar pentru a asigura transparenţa finanţării.

Timp de două luni, oponenţii proiectului de lege au organizat unele dintre cele mai ample proteste din Georgia de la obţinerea independenţei de Moscova în 1991 pentru a încerca să respingă respectiva lege.

SUA, Uniunea Europeană şi Marea Britanie au criticat în mod repetat legea şi au avertizat Georgia că adoptarea sa îi va bloca eforturile de a obţine statutul de membru cu drepturi depline al UE.

Ţara din Caucazul de Sud a primit statutul de candidat în decembrie trecut, dar oficialii UE au avertizat că Georgia a dat înapoi în privinţa unor reforme cheie pe care trebuie să le implementeze înainte de a putea adera.

Interpress îl citează pe Herczynski afirmând că miniştrii de externe ai UE vor discuta despre statutul Georgiei la o întâlnire la Luxemburg săptămâna viitoare, adăugând că au fost pregătite mai multe opţiuni cu privire la următorii paşi şi că statele membre ale UE „vor decide ce opţiune să implementeze din acest meniu”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...