
Procesul judecătoarei Ana Maria Chirilă, acuzată inclusiv de consum de droguri, strămutat de la Suceava, la Iași / Ea este în libertate, sub control judiciar
Procesul în care a fost trimisă în fața instanței judecătoarea Ana Maria Chirilă, de la Tribunalul Suceava, a fost mutată la Iași, anunță Monitorul de Suceava.
Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au admis cererea avocaților judecătoarei și au strămutat cauza.
În aceste condiții, procesul se va derula la Curtea de Apel Iași, acolo unde va fi trimis dosarul și se va stabili termen de judecată.
Ana Maria Chirilă este în libertate, sub control judiciar. Ea a stat în arest preventiv și arest la domiciliu mai bine de un an de zile, din octombrie 2023 și până la finalul anului trecut.
În acest dosar mai sunt trimiși în judecată Ciprian Cotoară, iubitul judecătoarei, respectiv Mihai Pînzari, zis ”Tonici”.
Ultimul dintre ei se află deja în penitenciar, după ce a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare pentru infracțiunea de lipsire de libertate.
El a fost achitat pentru infracțiunea de constituire de grup infracțional organizat, iar pentru infracțiunile de camătă și șantaj a încetat procesul penal.
Mihai Pînzari a mai fost obligat să plătească 30.000 de lei reprezentând daune morale către o persoană pe care a sechestrat-o, dar și 17.300 de euro cu titlu de daune morale către alte două persoane.
Judecătoarea Ana Maria Chirilă este acuzată de deținere de droguri pentru consum, în formă continuată (6 acte materiale săvârșite).
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.