G4Media.ro

Procuratura rusă cere peste cinci ani de închisoare împotriva foştilor avocaţi ai…

Photo by AFP

Procuratura rusă cere peste cinci ani de închisoare împotriva foştilor avocaţi ai lui Navalnîi

Procuratura rusă cere condamnarea la pedepse de peste cinci ani de închisoare a trei avocaţi – Vadim Kobzev, Igor Sergunin şi Aleksei Liptser – care l-au reprezentat pe fostul disident rus Aleksei Navalnîi, mort într-o colonie penitenciară în Arctica în februarie, acuzaţi de faptul că au transmis scrisori şi informaţii asociaţilor acestuia, anunţă unul dintre foştii colaboratori ai defunctului, relatează Reuters, conform News.ro.

Vadim Kobzev, Igor Sergunin şi Aleksei Liptser au fost arestaţi în octombrie 2023, cu patru luni înaintea decesului clientului lor, acuzaţi de ”participare la o organizaţie extremistă”, Fundaţia Anticorupţie a lui Aleksei Navalnîi.

Ei sunt acuzaţi de faptul că i-au comunicat clientului lor informaţii pe când acesta era încarcerat după ce a fost condamnat la 29 de ani de închisoare.

Novaia Gazeta scrie că anchetatorii îi acuză pe cei trei avocaţi de faptul că au ”profitat” de statutul lor pentru a-i transmite deţinutului scrisori de la colaboratorii acestuia, care i-au permis astfel ”să continue să exercite funcţii de leader” al ”comunităţii extremiste”.

După arestare, avocaţii au fost ţinuţi în detenţie provizorie şi au fost transferaţi în iunie în Centrul carceral din Vladimir, în apropiere de Moscova.

Numele lor au fost introduse pe o listă oficială a ”teroriştilor şi extremiştilor”.

Tribunalul districtului Petuşinski, în regiunea Vladimir, le examinează dosarul don septembrie, cu uşile închise.

Ivan Jdanov, un apropiat al opozantului defunct, a anunţat marţi, pe Telegram, că parchetul a cerut ca Kobzev să fie condamnat la cinci ani şi 11 luni de închisoare, Liptser la cinci ani şi zece luni de închisoare, iar Sergunin la cinci ani şi şase luni de închisoare.

Văduva disidentului, Iulia Navalnaia, a luat apărarea celor trei acuzaţi, într-o înregistrare video postată pe YouTube în urmă cu o săptămână, pe care-i consideră ”deţinuţi politici”.

”Ei nu au comis nico crimă. Ei sunt în închisoare doar pentru că şi-au făcut treaba, aşa cum trebuie s-o facă orice avocat cu un deţinut: pregătirea unei strategii de apărare, discutarea problemelor detenţiei în închisoare, redactarea plângerilor, angajarea unor proceduri”, declara ea.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.