G4Media.ro

Procuroarea Florentina Mirică cere Înaltei Curți să sesizeze CJUE: a greșit când…

Sursa: Inquam Photos/ Autor: Octav Ganea

Procuroarea Florentina Mirică cere Înaltei Curți să sesizeze CJUE: a greșit când a pus la dispoziția părților documentele clasificate prin care DIPI i-a cumpărat un AUDI A8 lui Gabi Oprea? Demersul ar putea avea consecințe în dosarul 10 august și asupra modificărilor PSD-ALDE la legile justiției

Procuroarea Florentina Mirică de la Parchetul Capitalei (ex-DNA) cere Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) să sesiseze Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) în cadrul procesului deschis împotriva ei de inspecția Judiciară (IJ), se arată în întâmpinarea depusă la instanță și consultată de G4Media.ro. Mirică solicită ICCJ să întrebe CJUE:

  1. dacă a greșit atunci când a pus la dispoziția părților din dosar informații secrete, dar care nu au pus în pericol securitatea națională, în temeiul dreptului la un proces echitabil? E vorba de 8 procese verbale care conțineau informații secrete, printre care cele privind achiziționarea de către DIPI, serviciul secret al MAI, din fondurile operative destinate descoperirii faptelor de corupție, a unei limuzine AUDI A8 pentru fostul ministru de Interne Gabriel Oprea.
  2. dacă România are obligația de a respecta actul privind condițiile de aderare la UE în care se precizează că statul român trebuie să combată marea corupție (inclusiv corupția din magistratură) prin intermediul DNA și să respecte independența parchetului anticorupție?

Care este miza. Pe lângă miza din procesul dintre Mirică și IJ, demersul de sesizare a CJUE cu privire la dreptul părților la documentele cauzei ar putea avea efecte și în dosarul 10 august privind violențele jandarmilor asupra cetățenilor pașnici, au explicat pentru G4Media.ro surse judiciare. Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a desecretizat doar 7 din cele 8 documente a căror declasificare a fost cerută de Parchetul militar (detalii aici).

În plus, o eventuală decizie a CJUE privind obligativitatea României de respectare a condițiilor de aderare la UE ar putea avea efecte asupra modificărilor legilor justiției operate de PSD-ALDE. De exemplu, în legătură cu înființarea Secției de anchetare a magistraților, au explicat sursele G4Media.ro.

La anexa IX, paragraful I, alineatul 4, din actul privind condițiile de aderare la UE se arată că România trebuie:

Să accelereze considerabil lupta împotriva corupţiei, în special împotriva corupţiei la nivel înalt, prin asigurarea unei aplicări riguroase a legislaţiei anticorupţie şi a independenţei efective a Parchetului Naţional Anticorupţie (PNA), precum şi prin prezentarea anuală, începând cu noiembrie 2005, a unui raport convingător al activităţii PNA în lupta împotriva corupţiei la nivel înalt. Parchetului Naţional Anticorupţie trebuie să i se asigure personal, resurse financiare şi de formare, precum şi echipamentul necesar pentru îndeplinirea funcţiei sale vitale“.

Or, corupția din magistratură este parte componentă a marii corupții, ceea ce este de competența DNA. Prin modificările la legile justiției, PSD-ALDE au luat corupția din magistratură din competența DNA și au dat-o Secției pentru investigarea infracțiunilor din Justiție (SIIJ) din cadrul Parchetului general, au explicat sursele G4Media.ro.

Val de cereri de sezizare a CJUE din partea magistraților români. Nu este prima dată când un magistrat cere sesizarea CJUE cu privire la nerespectarea obligațiilor europene de către România. Pe 29 ianuarie și 8 februarie, Tribunalul Olt și Curtea de apel Pitești trebuie să decidă dacă sesizează CJUE, la solicitarea Forumului Judecătorilor din România și a Mișcării pentru Apărarea Statutului Procurorilor. Vezi mai multe aici.

Context

Mirică a fost anchetată disciplinar de IJ pentru că, în februarie 2016, în dosarul DIPI privindu-l pe fostul ministru de Interne Gabriel Oprea, „a luat decizia de a asigura accesul inculpaților și al avocaților acestora la probele clasificate ale cauzei“, potrivit documentului citat. Secția pentru procurori a CSM a respins acțiunea disciplinară împotriva lui Mirică, iar 4 judecători de cameră preliminară de la ICCJ au validat probele declasificate de către procuroare. Cu toate acestea, IJ a contestat decizia CSM la ICCJ. Procesul are termen pe 25 februarie.

Citește mai jos pe larg informația și argumentele juridice ale procuroarei Florentina Mirică.

Procuroarea a solicitat ICCJ să întrebe CJUE dacă a greșit atunci când a interpretat și a pus în practică o directivă UE din 2012, netranspusă încă de Parlamentul României în legislația internă, deși parlamentarii aveau această obligație până pe 2 iunie 2014.

„Vă rog să sesizați CJUE cu o cerere de decizie preliminară privind interpretarea articolului 7 din Directiva 2012/13/UE, privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale, în sensul de a invita Curtea să examineze dacă procurorul de caz și, respectiv, judecătorul învestit cu soluționarea unei cauze penale au obligația sau pot să hotărască accesul sau refuzul accesului persoanei suspectate sau învinuite ori a avocaților acestora la probele clasificate, într-un stat membru care nu are reglementată în legislația națională o procedură judiciară de refuz al accesului la anumite probe ale cauzei penale ori o procedură de control judiciar al unui asemenea refuz“, se arată în solicitarea către ICCJ de sesizare a CJUE.

Ce spune Directiva 2012/13/UE la articolul 7, alineatul (2), „Dreptul de acces la materialele cauzei“:

„Statele membre se asigură că autoritățile competente acordă persoanelor suspectate sau învinuite sau avocaților acestora accesul cel puțin la toate mijloacele de probă aflate în posesia lor, indiferent dacă sunt în apărarea sau împotriva persoanelor suspectate sau acuzate, pentru a garanta caracterul echitabil al procedurilor și pentru a pregăti apărarea”;

Excepția de la regulă este menționată în alineatul (4) al aceluiași articol 7:

„Prin derogare de la alineatele (2) și (3), cu condiția ca aceasta să nu aducă prejudicii dreptului la un proces echitabil, accesul la anumite materiale poate fi refuzat, în cazul în care astfel de acces ar putea conduce la periclitarea gravă a vieții sau a drepturilor fundamentale ale unei alte persoane sau dacă refuzul este strict necesar pentru apărarea unui interes public important, ca de exemplu în cazurile în care accesul poate prejudicia o anchetă în curs sau poate afecta grav securitatea internă a statului membru în care se desfășoară procedurile penale. Statele membre se asigură că, în conformitate cu dispozițiile dreptului intern, decizia prin care se refuză accesul la anumite materiale în conformitate cu prezentul alineat este luată de o autoritate judiciară sau poate face, cel puțin, obiectul controlului judiciar”, se arată în Directiva 2012/13/UE la articolul 7.

Or, Mirică a interpretat că declasificarea probelor nu ar fi afectat securitatea națională și le-a pus la dispoziția părților. Ea a invocat dreptul la un proces echitabil atunci când a luat decizia de a pune toate documentele cauzei la dispoziția părților din dosar, potrivit articolului 10 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

„Procurorul a constatat că o parte dintre informațiile clasificate nu vizau securitatea națională, ci erau documente cu un conținut fals, care au fost clasificate în scopul ascunderii caracterului lor fraudulos (cheltuieli voluptuarii, sub pretextul unor acțiuni operative)“, a arătat Mirică.

Documentul privind limuzina lui Gabriel Oprea. Ea este acuzată de IJ că a pus la dispoziția părților din anchetă 8 procese-verbale, deși conțineau citate din documente clasificate „secret de serviciu”, „secret” și „strict secret”.

Unul dintre aceste procese-verbale conține informații secrete despre achiziționarea de către DIPI (serviciul secret al MAI) a unei limuzine de lux pentru fostul ministru de interne și vicepremier din Guvernul Ponta, Gabriel Oprea. Achiziția s-a făcut cu bani din fondurile operative secrete destinate descoperirii faptelor de corupție. Cei de la DIPI s-au apărat la DNA și au susținut că aveau informații că Gabriel Oprea era urmărit de un serviciu secret străin și avea, deci, nevoie de protecție și de această limuzină de lux. Ei nu au explicat totuși de ce au cumpărat mașina din fondurile operative destinate descoperirii faptelor de corupție.

 Mirică cere sesizarea CJUE și cu privire la nerespectarea Tratatului de aderare al României la UE.

„În actul privind condițiile de aderare a Republicii Bulgaria și a României și adaptările tratatelor pe care se întemeiază Uniunea Europeană, a fost reglementată, în anexa IX, paragraful I, alineatul (4), obligația României de a asigura o independență efectivă Parchetului Național Anticorupție (denumit în prezent Direcția Națională Anticorupție).

Întrebarea ce derivă din interpretarea normei comunitare, coroborate cu Constituția statului membru este dacă declanșarea unei proceduri disciplinare împotriva unui procuror al Direcției Naționale Anticorupție, pentru modul în care a înțeles să aplice în mod direct prevederile unei directive neimplementate în termen în legislația națională, în beneficiul persoanei acuzate, nu constituie o încălcare a obligației statului membru de a asigura independența efectivă a Direcției Naționale Anticorupție, asumată prin actul de aderare la Uniunea Europeană”, a arătat Mirică în întâmpinarea către ICCJ.

În plus, ea a argumentat că, potrivit articolului 148 alin. (2) din Constituție, România este obligată să respecte Tratatul de aderare la UE:

„Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare“, se arată în Constituție.

Ce s-a întâmplat cu dosarul DIPI privindu-l pe Gabriel Oprea. Dosarul privind cheltuirea fondurilor operative destinate descoperirii faptelor de corupție ale DIPI (serviciul secret al MAI) pentru limuzina și jacuzzi pentru ministrul Gabriel Oprea a fost trimis de procuroarea Florentina Mirică pe masa ICCJ în mai 2016. De atunci, procesul bate pasul pe loc din cauza lacunei legislative privind asigurarea accesului părților la documentele clasificate. Următorul termen de judecată este pe 19 martie 2019.

Foto: Florentina Mirică (Inquam Photos/ Octav Ganea)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

38 comentarii

  1. Este adevarat cacandideaza la Parchetul European?

    • Postac scarbos psdos! Cara-ti hoitul de pe acest site!

    • Gabriela Constantinescu
      12.1.2019 la ora 4:56 pm
      „Obscenitatea si vulgaritatea sunt limbajul celor prosti ca noaptea”

    • Asa, si poate-mi spui si ce cuvant din mesajul meu este obscen sau vulgar? Mai postacule, du-te la scoala sau in DEX.

    • Probabil PSD 🙂

    • @danteo
      Nimic Vulgar, Nimic Obscen ! ( daca ti ar fi publicat poza cu funduti paros, intelegeam)

    • FMMPSD
      Scuze pentru placuta suedeza, vulgara intradevar.

  2. foarte bun demersul doamnei Mirica. succes in lupta cu lichelele si trepadusii pzdisti.

    • Ba Asistat, te-ai dat cu securistii ? Lasa ca ii zic lu domnu Draghici !

    • @DanTeo: hoţul strigă „hoţii!”. Adică, un securist psd-ist ca tov. DanTeo se dă virgină , deşi e perforat multiplu.

  3. Bine ca mai sunt si persoane cu oo pe acolo. Felicitari doamnei. Sper ca cei de la curte sa-i sprijine demersul

    • Asta este solutia. Daca CJUE este sesizata legile justitiei si modificarile aduse de CCR in favoarea infractorilor vor fi anulate.

  4. acestei Dne procuror sa i se faca dreptate pt curajul de a dezvalui instantei magariile facute in favoarea fostului ministru de interne, profitor de functie, de catre servicii.

  5. Este cu siguranta un procuror profesionist, a gasit o modalitate foarte ingenioasa de a putea introduce respectivele documente ca probe in dosar, pentru ca altfel ar fi asteptat ani de zile pana s-ar fi desecretizat acele documente. A luat decizia sa arate documentele clasificate, cele 8 procese-verbale, partilor din proces, pentru asigurarea unui proces echitabil – avocatii trebuie sa cunoasca probele, ca sa vada cum organizeaza apararea. Documentele fusesera fals clasificate, ele fusesera clasificate doar ca sa ascunda schimbarea destinatiei fondurilor DIPI – adica deturnare de fonduri. Ea le-a aratat partilor special ca sa aiba motiv sa le aseze si la dosar ca probe. Insa inspectia judiciara o cerceteaza ca le-a aratat alora documente secretizate, cata vreme in legislatia romaneasca nu este permis acest lucru, astfel de documente sunt desecretizate si devin publice numai prin actiunea celui care le-a secretizat, adica ministerul de interne, care e si anchetat aci. Este si evident de ce magarii din parlament nu au transpus in legislatia nationala directiva europeana, cum s-o transpuna din moment ce-i ajuta la a-si ascunde hotiile, crimele?

  6. Bravo, fata draga! Succes!

    • Asta este solutia, oare de ce sefa curtii supreme nu a indraznit sa faca dansa lucrul asta,imediat dupa nenotocita de decizie a CCR? Parca a paralizat toata ICCJ ,nu se mai judeca niciun dosar de mare borfas, toate se amana! Succes doamnei Kovedi si doamnei procuror Mirica, in institutiile europene de justitie ne-a ramas speranta,asta vrem ,actiuni curajoase din interiorul sistemului!Strada a facut tot ce a tinut de ea ,a sustinut DNA,Parchetul General ,dar adevaratele actiuni trebuie sa le aibe cei vizati de infractori,sa nu se lase intimidati cand legea este de partea lor,a celor care trebuie sa apere independenta justitiei!

    • @Lia – si eu m-am intrebat acelasi lucru. Cred ca raspunsul e mai infiorator decat il vrem – sunt toti complici. Sa nu uitam ca sefa curtii supreme a avizat „pozitiv cu observatii !!!???” propunerile ministrului justitiei (cand toti urlau ca acele propuneri sunt un dezastru pentru democratie). Si-a justificat actiunea prin faptul ca fusesera colegi si nu se cadea sa ii puna bete in roate.

      Deci misiunea dansei nu era sa apere democratia si legile tarii, ci sa nu isi supere un fost coleg de breasla? Halal profesionalism ! Dar inclin sa cred ca era doar o scuza, adevarata miza era ca impreuna sa faca aceste schimbari pentru binele partidului unic si ai sai protejati.

      Democratia in Romania a inceput sa moara datorita „profesionistilor” din justitie (CCR-ul in frunte) care au incalcat Constitutia si legile tarii. O actiune la CEDO (garantul suprem international al respectarii drepturilor omului) si la CJEU (Curtea Suprema de Justitie a EU) vor da lovitura finala acestor infractori de la toate nivelurile.

      Insa cine sa faca dosarul si cine sa lupte in instanta pentru el? Cand inculpatii tin loc de procuror, judecator si executor !

  7. A zis cineva, la un moment dat: „When I’m out of politics I’m going to run a business, it’ll be called rent-a-spine.”

    Cam asa si cu procuroarea Mirica, dupa ce a plecat din DNA. Bravo ei!!!

  8. Adecă cum, dom’ne, pricoroarea să puie la dispoziţia oricărui terchea-berchea informaţii strict secrete din dosar? Păi unde s-a mai pomenit una ca asta! Chiar trăbă să afle toată populimea că dom’ ghinărar izmană s-a pricopsit cu o limuzină moca, din bani publici?

  9. Cu Toader ministru ați ajuns mai rau ca la usa cortului.

    • Zau, ma emile, ia intreba-l pe danteo, spunea ceva de gheneralu’ draghici, vezi sa nu calci pe bec, postacule!

    • Nu cu Toader neapărat, ci cu Draknea la conducere, ajutat de interlopi gen Vâlcov, Ciordache sau Nicolicea…a, uitam de Radulescu și coidrin ( sunt așa mulți că nu se pot enumera aici…!
      Daca până acum furau liniștiți, fără ca poporul să știe ceva sau să spună ceva, de doi ani încoace (de la OUG13), borfasii de rang înalt nu mai au liniște. Am făcut cu toții cursuri intensive de drept, economie, simț civic..
      Țigănie mai mare nu am văzut, a se aminti cum Draknea a schimbat 3 prim miniștri și vreo 70-80 miniștri ( cu consilierii pupatorii aferenți, cu alaiul de rubedenii și curve atașate).

    • Asa-i, intr-un fel sau altul, pana la urma tara asta trebuie sa invete, daca nu-i place la scoala, ajunge sa invete pe propria piele!

  10. asa zisa duduie e mai barbat decat multi oameni politiic.si fac eparte cred din lupii tineri care nu se impiedica de analfabeti.s-ar pute aca ij a lui todorel sa ia o palma de o sa-i sara maselele din gura si implicit si todorel cu toate ievaluarile lui de doi bani

  11. E mancata!
    O a doua Kovesi!

  12. Printre cei care au postat mai sus, prea mulți linge blide (PSD). Asta trebuie să ne dea de gândit la viitoarele alegeri. Acești nemernici, trebuie anihilați. Dela unii am înțeles că acea doamnă ar fi făcut un bine. Sper să fie așa.

  13. Ca sa intelegeti toate tampeniile din acest articol va rog sa va informati !!!
    Ce este marea coruptie?
    https://ro.wikipedia.org/wiki/Corup%C8%9Bie#Marea_corup%C8%9Bie
    Magistratii nu sunt functionari publici !!!!
    http://www.elearning.masterprof.ro/lectiile/drept/lectie_06/motivele_pentru_care_magistratii_nu_pot_fi_considerati_functionari_publici.html
    Iar acest lucru este subliniat inclusiv de Inalta Curte de Casatie si Justitie !!!
    Concluzia e una singura, desigur pentru oamenii care gandesc !!!

  14. Inainte de a accepta toate tampeniile din acest articol consider ca ar trebui sa va informati !!!
    Ce este marea coruptie?
    https://ro.wikipedia.org/wiki/Corup%C8%9Bie#Marea_corup%C8%9Bie
    Magistratii nu sunt functionari publici !!! Acest lucru este subliniat inclusiv de Inalta Curte de Casatie si Justitie !!!
    http://www.elearning.masterprof.ro/lectiile/drept/lectie_06/motivele_pentru_care_magistratii_nu_pot_fi_considerati_functionari_publici.html

    • Bai riu si diu, ce-ar fi sa va carati voi hoiturile de pe situl asta, care nu e prietenos cu postacii! Hai, dati-i drumul, ca nu vreau sa devin vulgara sau obscena!

  15. Daca sunt decizii, protocoale secretizate, vai sunt persecutati, nu li se respecta dreptul sa se apere ca sa poata fura in continuare in libertate. Daca li se ofera informatiile din dosar, vai ce-ai facut magistratule? Gros trebuie sa le fiu soriciul, dar gros rau. Si daca ce au facut va avea efecte in intimidarea procurorilor, suntem cu totii de vina ca le-am permis sa ajunga pana aici, dar oricum om da, vor trebui sa existe consecinte pe masura mizeriilor facute in ultima vreme.

    • Ca sunt intimidari ale procurorilor se vede cu ochiul liber, mai ales ca au infiintat o intreaga sectie de anchetare a magistratilor, insa constat ca procurorii gasesc o solutie pentru asta, evident nu CSM, care deja s-a raliat psd-draknea, prin judecator savonea, ci, surprinzator, prin cererea explicita adresata judecatorilor de a sesiza CJUE. Este foarte clar pentru mine ca oamenii cu adevarat inteligenti si ingeniosi din sistemul de justitie sunt PROCURORII. Iar psd-draknea a inteles care-i sunt marii dusmani, si de-aici lupta la rupere impotriva lor, de doi ani de zile. BRAVO, PROCURORI, NU CEDATI!

    • Foarte bine zis :”untem cu totii de vina ca le-am permis sa ajunga pana aici”

      P.S. Sunt banned la comments folosind alt email address, ce cacat mai e si asta G4Media? mai vedeti sula bani de la mine ..

  16. Cred ca reporterii, aau redactorii caestor publicatii, ar trebui sa cunoasca rolul virgulei si al felului in care se expune informatie. Citind titlul, mi am amintit de clasele primare, in care invatam sensul infirmatiei in functie de semnele de punctuatie

    • „aau” ; „caestor” ; „se expune informatie” ; „mi am” . inainte sa critici, mai bine iti vezi de gradina ta.