Procuror împușcat mortal în Ecuador
Un procuror ecuadorian a fost ucis joi de bărbați înarmați într-unul dintre cele mai violente orașe din țară, în aceeași zi în care procurorul general al țării a primit amenințări cu moartea, au declarat surse oficiale. Procurorul Leonardo Palacios a murit „în urma unui atac comis astăzi împotriva sa” în orașul Duran, în apropiere de Guayaquil, a precizat biroul procurorului pe Twitter, citat de Le Figaro.
Acesta a adăugat că oficialul a fost atacat după ce a participat la „o audiere în cadrul unui proces împotriva a doi acuzați de crimă”. În timp ce se afla la volanul mașinii sale, mai multe persoane l-au interceptat și au deschis focul asupra lui.
O secretară a procurorului care se afla de asemenea în mașină nu a fost rănită, a declarat presei șeful poliției din Duran, Jorge Hadathy. Asasinarea lui Palacios a avut loc în aceeași zi în care procurorul general al statului, Diana Salazar, a primit amenințări cu moartea prin intermediul unui videoclip trimis pe Whatsapp și difuzat de presa locală. Înregistrarea video arată cel puțin șase persoane înarmate cu pistoale, îmbrăcate în negru și cu fețele ascunse.
„Vei sărbători o zi de naștere, nu vreau să-ți stric petrecerea ucigându-ți fiica”, spune vocea unui bărbat în înregistrarea video primită de procuror, cunoscut pentru că l-a urmărit penal pentru corupție pe fostul președinte ecuadorian Rafael Correa (2007-2017 ).
Ecuadorul se confruntă cu o creștere a violenței criminale și a traficului de droguri, cu o rată a omuciderilor de 25 la 100.000 de locuitori. Anul trecut, doi procurori și un judecător au fost împușcați mortal în diferite părți ale țării.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank