G4Media.ro

Procurorii anticorupție din Moldova au descins acasă și la biroul șefei Autorității…

Sursa/ANI Facebook

Procurorii anticorupție din Moldova au descins acasă și la biroul șefei Autorității Naționale de Integritate. Percheziții în urma unei „scrisori anonime”

Procurorii anticorupţie şi ofiţeri din cadrul Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) din Republica Moldova au descins, joi, pentru a face percheziții la domiciul și biroul șefei Autorităţii Naţionale de Integritate (ANI), Rodica Antoci, potrivit unui comunicat.

Perchezițiile au avut loc în cadrul unui dosar penal pentru abuz în serviciu la desfăşurarea achiziţiilor publice în care este suspectat şi juristul ANI.

Autoritatea Națională de Integritate a precizat într-un comunicat remis imediat după percheziții că acestea sunt efectuate în cadrul unui proces penal care a fost pornit în baza informațiilor anterioare apărute în spațiul public.

Aceste fapte și circumstanțe, care i se încriminează Președintei ANI, dar și instituției, au fost verificate în 2020 și 2021 de alte instituții de control, Curtea de Conturi și Agenția Supraveghere Tehnică, care au concluzionat că nu există încălcări. În cadrul acestui proces penal, Președintei ANI nu i s-a atribuit vreo calitate procesuală și nici nu i s-a formulat careva acuzații concrete sau personale. ANI și Președinta ANI au colaborat cu procurorii și au pus la dispoziția acestora toate actele și documentele necesare. Rodica Antoci a rămas la birou și își continuă atribuțiile de serviciu. Cu mai multe detalii vom reveni după finalizarea anchetei”, se precizează în comunicatul ANI.

De la ce a pornit cauza

Totul a pornit de la scrisoare anonimă lansată în spațiul public din Republica Moldova în noiembrie 2021, în care șefa ANI era acuzată de abuz în serviciu în procesul de gestionare a banilor instituției pe care o conduce, mai precis circa un milion de lei moldovenești [circa 50.000 de euro].

În scrisoare se menționa că în gestionarea defectuoasă a bugetul instituției ar fi inclusă și reparația mașinii personale accidentate de soțul Rodicăi Antoci, cheltuieli nejustificate la prețuri duble în procesul reparației sediului ANI, procurări de mobilă în alte scopuri decât cele prevăzute, încălcări la repartizarea controalelor și favorizarea angajaților care se supun ordinelor președintei ANI.

În după-amiază zilei de joi, procurorii anticorupție au precizat că Rodica Antoci și o altă angajată a ANI sunt cercetate pentru depășirea atribuțiilor de serviciu prin acțiuni ce au cauzat un prejudiciu în valoare de 126.570 de lei din bugetul instituției [circa 6.000 de euro].

Președinta ANI și angajata instituției sunt cercetate pentru că ar fi achitat servicii în valoare de 29.570 de lei [aproape 1.500 de euro] pentru lucrări de vopsire a automobilelor deși contractul încheiat între ANI și agentul economic nu includea astfel de servicii.

Într-un alt caz, persoanele sunt cercetate pentru că, acționând contrar atribuțiilor de serviciu, în timp scurt după ce un agent economic contractat a efectuat reparația și instalarea ușilor în edificiul ANI, din motivul că nu le-a plăcut caracteristicile ușilor, contrar prevederilor legale au contractat un alt agent economic de la care au cumpărat alte 7 uși în valoare de 97.000 lei [ aproape 5.000 de euro].

În apărarea sa, Rodica Antoni a declarat încă din luna decembrie a anului trecut că este nevinovată și că membrii familiei sale au fost amenințați, cazurile fiind raportate organelor competente. Ea a spus atunci că presiunile asupra membrilor familiei sale au legătură cu activitatea sa din fruntea ANI, în speciale fiind vorba despre dosarele pe rolul ANI care îi vizează pe funcționarii și demnitarii care nu-și pot justifica averile.

Rodica Antoci a fost investită în funcție în anul 2017, prin decretul președintelui Republicii Moldova de atunci, Igor Dodon, în urma unui concurs public.

Foto: șefa Autorității Naționale de Integritate (ANI) din Republica Moldova, Rodica Antoni. Sursa/ANI Facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...