G4Media.ro

Procurorii au destructurat o rețea de trafic de ovare și nou-născuți din…

Sursa foto: Pexels

Procurorii au destructurat o rețea de trafic de ovare și nou-născuți din Grecia. Au fost arestate 12 persoane, printre care și un medic, un avocat și angajații unor clinici private

O reţea de traficanţi care vindeau nou-născuţi şi ovare prelevate de la femei provenite în principal din Bulgaria a fost destructurată miercuri la Salonic, în nordul Greciei, a anunţat poliţia elenă, relatează AFP, citată de Agerpres.ro.

Femeile – provenite din Bulgaria, Georgia şi de etnie romă din Grecia – erau duse la clinici private din Salonic pentru a naşte sau pentru a le fi prelevate ovarele, a precizat poliţia greacă.

Anchetatorii au descoperit 22 de cazuri de adopţii ilegale şi 24 de cazuri de vânzări de ovare în cadrul acestui trafic început din 2016.

Douăsprezece persoane au fost arestate miercuri, între care un medic, un avocat şi doi angajaţi ai clinicilor private din Salonic. Alte 66 de persoane ar putea fi implicate în această reţea, suspectată de asemenea de spălare de bani. Operaţiunea era condusă de un avocat şi de un ginecolog, potrivit anchetatorilor greci.

‘Familiile candidate la adopţie au plătit între 25.000 şi 28.000 de euro pentru a adopta un copil. În această sumă erau incluşi banii acordaţi mamei biologice, avocatului, cheltuielile de spitalizare şi procentul plătit intermediarilor reţelei’, a declarat Christos Dimitrakopoulos, şeful poliţiei din Salonic. Femeile care făceau parte din reţea au primit între 4.000 şi 5.000 de euro pentru a naşte în Grecia.

În Grecia, lentoarea procedurilor legale de adopţie, care poate dura până la cinci ani, determină mulţi candidaţi la adopţie să recurgă la acest tip de trafic ilegal. Fostul guvern condus de premierul Alexis Tsipras a reformat procedurile de adopţie pentru a reduce timpul de aşteptare, mai transmite Agerpres.ro.

Notă: În știrea publicată de Agerpres se vorbește despre trafic de ovare însă, cel mai probabil, este o eroare de redactare și, de fapt, este vorba de trafic de ovule. 

sursa foto: Pexels.com

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

4 comentarii

  1. Ovare? Sigur nu ovule?

  2. Poate ovule, nu ovare

  3. E vorba de prelevat ovare sau ovule?! Ovarul e organ, ovul e celula.

  4. E o greșeală a Agerpres preluată si de G4: e vorba de ovule prelevate si nu de ovare. Doar ovulele se prelevează si sunt fecundate in vitro dupa care sunt transferate in uter.