G4Media.ro

Procurorii au strâns dovezi de evaziune fiscală în ancheta care îl vizează…

Procurorii au strâns dovezi de evaziune fiscală în ancheta care îl vizează pe Hunter Biden, fiul președintelui american (Washington Post)

Cotidianul Washington Post a relatat joi că ofiţerii care investighează cazurile care îl privesc pe Hunter Biden, fiul actualului preşedinte american, au strâns dovezi de evaziune fiscală, procurorul urmând acum să decidă dacă îl pune sub acuzare, transmite AFP, citată de Agerpres.

Anchete federale au fost deschise în 2018 cu privire la munca, mai ales în străinătate, a fiului cel mic al lui Joe Biden, avocat şi lobbist în vârstă de 52 de ani cu o carieră tumultoasă, aminteşte cotidianul american.

Ofiţerii estimează de luni de zile că au suficiente elemente pentru a-l urmări penal pentru evaziune fiscală, adaugă ziarul, care se bazează pe surse anonime familiarizate cu subiectul. De asemenea, aceştia au stabilit că Hunter Biden a minţit atunci când a cumpărat o armă în 2018, spun sursele.

Procurorul federal al statului Delaware, bastionul familiei preşedintelui Joe Biden, urmează acum să decidă dacă consideră că aceste elemente sunt suficiente pentru a obţine o condamnare în cadrul unui proces. Acest procuror, David Weiss, a fost numit de fostul preşedinte republican Donald Trump, pentru care Hunter Biden a fost una din ţintele preferate.

Viaţa tumultoasă a fiului lui Joe Biden, care s-a luptat mult timp cu dependenţa de droguri şi alcool, a apărut în mod regulat în presă, acesta fiind adesea considerat un potenţial handicap pentru cariera politică a tatălui său.

Înaintea alegerilor din 2020, Donald Trump şi susţinătorii săi l-au criticat puternic pentru că a acceptat un mandat de administrator în cadrul grupului ucrainean de gaze Burisma în 2014, când Joe Biden era vicepreşedinte şi implicat în dosarul ucrainean. Presiunea exercitată de Donald Trump asupra preşedintelui Volodimir Zelenski pentru a deschide o anchetă pe acest subiect i-a adus acestuia un prim proces de destituire în 2020.

Intervievat de Washington Post, avocatul lui Hunter Biden a criticat sursele care au comunicat informaţii cotidianului. Încălcarea secretului investigaţiei constituie o infracţiune, a spus avocatul Chris Clark. „Procurorii nu trebuie să cântărească doar probele furnizate de ofiţeri, ci şi alţi martori, inclusiv pe cei ai apărării”. „Nu ar trebui să fie presaţi sau criticaţi pentru munca lor”, a adăugat el.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Încă o lovitura pentru Binden! Bravo procurorilor!

    • Îl vrei pe Trump înapoi, ca să mai saboteze America un pic. Între timp, copiii lui Trump au luat bani de la propria fundație de caritate.

  2. Poliție politică.Dupa succesele din Orient, primăvara arabă, acum vor sa saboteze primăvara europeană.

    • Pe ce planetă sunteți voi, rușii? Ați prizat ceva? Spuneți niște aiureli care ar face-o și pe Șoșoacă să tacă din gură.

  3. Și cu evaziunea fiscală de decenii a lui Trump & family cum stăm?

  4. My son Hunter, o lichea si un dement ca tac-su.

  5. Asta e diferenta, justitia merge, cat de mare oi fi tu sau tactu in SUA, daca te au luat la ochi cu ceva ilegal, vin dupa tine. Nu scapi.