Procurorii DIICOT vor să se pensioneze după doar 20 de ani de activitate/ Procurorii mai cer și desființarea Secției Speciale, și revenirea cursurilor INM la doi ani
Procurorii DIICOT au stabilit, joi, în cadrul Adunării Generale, că sunt de acord cu prevederea care le permite să se pensioneze după doar 20 de ani de activitate. Decizia a fost luat cu majoritate, la fel cum a fost luată și desființarea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție.
Adunarea Generală a procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a avut loc în urma cererii ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, care a cerut magistraților să își exprime opinia în chestiunile controversate din sistemul judiciar.
Procurorii DIICOT au mai hotărât, tot cu majoritate, ca ciclul de școlarizare din cadrul Institutul Național al Magistraturii să revină la durata de doi ani. În timpul AG și-au exercitat dreptul la vot 212 procurori din cei 264.
Comunicatul integral transmis de DIICOT
”La solicitarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astăzi, 28.11.2019, a avut loc Adunarea Generală a procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism în cadrul procesului de consultare asupra oportunității amendării unora dintre dispozițiile în vigoare prevăzute în Legile Justiției.
Și-au exercitat dreptul la vot un număr de 212 procurori din cei 264, rezultatele fiind următoarele:
1. Referitor la posibilitatea pensionării anticipate a magistraților, cu majoritate, s-a opinat în sensul menținerii acestor dispoziții.
2. În ceea ce privește ciclul temporar de școlarizare la Institutul Național al Magistraturii, cu majoritate, s-a exprimat opinia potrivit căreia este necesară revenirea la o durată a cursurilor de doi ani.
3. În referire la Secția pentru Investigarea Infracțiunilor Speciale din Justiție, cu majoritate, s-a exprimat opinia necesității abrogării dispozițiilor legale care reglementează activitatea și existența acestei instituții. În acest sens, din totalul de 212 voturi, un număr de 166 voturi au fost exprimate în favoarea abrogării, un număr de 34 de voturi, în favoarea amendării normelor în vigoare, iar un număr de 12 voturi în favoarea menținerii”
Context
Legea de modificare a statutului magistraţilor a fost declarată constituţională de CCR în iunie 2018. G4Media a scris, că vestea a provocat un val de bucurie în instanţe şi parchete, informează surse din sistemul judiciar. Modificarea introdusă este deosebit de atractivă. Pe legea nouă, un magistrat poate să iasă la pensie la 20 de ani vechime în profesie, fără să aibă vârsta de pensionare de 60 de ani.
Pe legea în vigoare, magistratul poate să iasă la pensie abia la 25 de ani vechime în profesie, fără să aibă vârsta de pensionare de 60 de ani. Pe legea nouă, pensia specială se calculează la 80 la sută din salariul brut, plus sporurile din ultima lună de activitate. Pe legea în vigoare, e 80 la sută din media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate înainte de data pensionării, fără sporuri. Or la începutul anului, ca urmare a revoluţiei fiscale a PSD, salariul brut a crescut foarte mult.
De exemplu, au explicat sursele noastre, un procuror DIICOT – cu un salariu net de 15.000 de lei – are un salariu brut de peste 20.000 de lei şi ar putea ieşi cu o pensie de 18.000 de lei, fără să mai punem la socoteală şi eventualele sporuri din ultima lună. Potrivit surselor noastre, din cei 255 de procurori ai DIICOT, mai bine de jumătate, în jur de 130 au acum peste 20 de ani vechime sau vor împlini în acest an. Prin urmare, mai mult de jumătate dintre procurorii DIICOT ar putea ieşi în acest an la pensie dacă intră în vigoare modificările la statutul magistraţilor.
„De ce să munceşti pentru bani mai puţini decât pensia?”, s-a întrebat retoric un magistrat. „Plus stres, presiuni, linşaj mediatic”, a adăugat el. Un altul a explicat că alte motive de nemulţumire ale magistraţilor sunt legate de Secţia specială de anchetare a lor şi răspunderea materială, aşa că, în faţa unei oferte de nerefuzat, mulţi vor alege să plece la pensie.
Cele mai afectate de pensionările masive vor fi marile Parchete şi Instanţa Supremă, unde magistraţii ajung după ani de experienţă în profesie. Potrivit unui articol Hotnews de la începutul anului, cam 750 de procurori dintre cei 2600 ar putea părăsi sistemul ca urmare a modificărilor legislative. Vezi aici.
GRECO a atras atenţia în raportul din aprilie privind reforma Justiţiei făcută de PSD-ALDE că unul dintre marile pericole va fi hemoragia masivă din sistem. GRECO a notat în raport că magistraţii se vor putea retrage mai devreme, după doar 20 de ani vechime în muncă, fără limită de vârstă (cu pensii care pot ajunge la 75% sau chiar la 120% din ultimul salariu în cazuri excepţionale). Acest lucru, avertizează GRECO, ar putea reprezenta un puternic stimulent pentru numeroşi judecători şi procurori – mai ales din instanţele şi parchetele superioare – să se retragă foarte devreme din activitate. Potrivit anumitor estimări, aproximativ 1500-2000 de magistraţi (din aproape 8000) ar urma să beneficieze de aceste noi reguli.
Hemoragia masivă de personal va fi dublată de faptul ca noile legi ale Justiţiei măresc durata studiilor la Institutul magistraturii de la 2 la 4 ani. Aşa că în timp ce o generaţie iese masiv la pensie, alţi tineri magistraţi vor întârzia să intre în profesie.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
13 comentarii