G4Media.ro

Procurorii DNA au dispus măsura controlului judiciar în cazul directorului tehnic din…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Procurorii DNA au dispus măsura controlului judiciar în cazul directorului tehnic din cadrul Administrației Bazinale de Apă Crișuri, Dorel Marcel Dume, acuzat de infracțiuni financiare

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Oradea, au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, începând cu data de 06 august 2024, față de Dorel Marcel Dume (director tehnic în cadrul Administrația Bazinală de Apă Crișuri), pentru săvârșirea infracțiunii de efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Conform comunicatului DNA, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

„În perioada decembrie 2017-noiembrie 2022, inculpatul Dume Dorel, ocupând funcții de conducere în cadrul Administrației Naționale a Apelor Române (A.N.A.R.), respectiv director general A.B.A. Crișuri, director general adjunct A.N.A.R., respectiv șef al Serviciului de Gospodărire Ape în cadrul A.B.A. Crișuri, ar fi înființat și administrat, prin interpuși, mai multe societăți comerciale și ar fi efectuat prin intermediul acestora operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția și atribuțiile sale, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani sau alte foloase necuvenite.

Societățile care ar fi fost administrate în fapt de inculpatul Dume Dorel Marcel, ar fi încheiat mai multe contracte cu Administrația Națională Apele Române și Administrația Bazinală de Apă Crișuri prin care au furnizat bunuri și servicii, ceea ce ar fi dus la obținerea pentru sine și pentru societățile în cauză de foloase necuvenite în cuantum total de 2.981.664 lei.

Ulterior, o parte din bani, peste un milion de lei, au fost retrași, direct sau prin interpuși, de inculpat din conturile deschise de societățile comerciale la diferite bănci.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte o serie de obligații între care: să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar și să nu să nu desfăşoare niciun fel de activitate de conducere în cadrul A.B.A. Crișuri sau A.N.A.R.

Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar pe cauțiune se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Poate totuși DNA merge și cercetează ce se petrece și prin alte subunități ale Apelor Române. Ar avea mari surprize și câteva persoane importante și protejate de cercetat.