G4Media.ro

Procurorii militari cercetează un asasinat vechi de 70 de ani. Cum a…

Procurorii militari cercetează un asasinat vechi de 70 de ani. Cum a fost ucis de Securitate ”chiaburul” din Apuseni, Ioan Andreșel, pentru că s-a opus colectivizării

Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a informat, la solicitarea G4Media.ro și Alba24,  că procurorii militari ai Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie continuă cercetările într-un dosar cu fapte petrecute acum 70 de ani.

Dosarul privește infracţiuni contra umanităţii și pleacă de la sesizarea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER).

Este vorba despre uciderea prin împuşcare a lui Ioan Andreșel, un țăran anticomunist din Apuseni, de către angajați ai fostului Serviciu Județean al Securității Poporului Turda și ai Biroului de Securitate Câmpeni. Dosarul a fost deschis acum trei ani.

”Vinovații i-am dat eu cu nume și prenume”, spune cercetătorul Gheorghe Petrov, contactat de G4Media, cel care a condus investigația și a pus la dispoziția autorităților toate informațiile pe care le-a obținut, de la identificarea locului și a autorilor și până la detaliile execuției.

Asasinatul s-a produs la data de 16 august 1950, pe raza comunei Bistra, în judeţul Alba. Din cuprinsul sesizării IICCMER rezultă că victima a fost ridicată de către lucrătorii de Securitate din locuința sa sezonieră, situată la munte, unde se afla în timpul verii pentru creșterea bovinelor, și a fost dusă într-o poiană, unde a fost împușcată pentru că ar fi susținut membri organizației anticomuniste Frontul Apărării Naționale.

”Le spunea seara la cârciumă, localnicilor, să nu intre în colectiv. Dacă îmi amintesc bine avea vreo 72, 73 de ani când a fost executat. Au vrut să dea exemple, de aceea i-au și lăsat morți în locuri în care puteau fi văzuți. Mesajul era că cine face ca ei, ca ei să pățească” spune Gabriel Rustoiu, unul dintre arheologii care au participat la deshumarea cadavrului lui Ion Andreșel.

Cercetările au început în urmă cu trei ani, când un procuror militar s-a dus la fața locului împreună cu un tehnician criminalist din cadrul Poliției orașului Câmpeni, agenți de poliție din cadrul Postului de Poliție Bistra, județul Alba, precum şi un medic legist din cadrul Serviciul Județean de Medicină Legală Alba, sprijiniți de specialiştii de la IICCMER, care au documentat cazul.

În urma săpăturilor efectuate în locul indicat, a fost identificat un schelet uman, la o adâncime de 0,70 metri.

Ioan Andreșel s-a născut în comuna Bistra la data de 28 august 1877. Familia Andreșel a avut o stare materială bună, având în proprietate o gospodărie țărănească, iar autoritățile vremii l-au încadrat în categoria socială a chiaburilor.

Potrivit informațiilor specialiștilor de la IICCMER, la începutul anului 1949, membrii organizației de rezistență armată anticomunistă Frontul Apărării Naționale, înființată în decembrie 1948, și-au amenajat o tabără în zona Bistra, la circa 10 km nord-est de centrul comunal, în locul numit Groși.

În 4 martie 1949,  Securitatea a organizat și întreprins un atac armat asupra taberei partizanilor, în urma căruia au rezultat victime de ambele părți, fiind capturați mai mulți prizonieri.

Dintre partizanii care au scăpat din încercuire, mulți au fost prinși după scurt timp. Ulterior au fost condamnați la închisoare sau chiar la moarte.

Unii au mai rezistat o vreme ca fugari, însă și aceștia au fost până la urmă uciși, în diferite împrejurări, de Securitate sau Miliție.

În această situație s-au aflat doi partizani originari din satele zonei, Nicolae Selagea din Dealu Capsei și Ihuț Traian din Aronești, care au fost intens urmăriți și până la urmă uciși, primul în 2 septembrie 1950 și al doilea în 5 august 1952.

”Câtă vreme aceștia au fost fugari și au stat ascunși în munte, au fost ajutați de familii și de rude să supraviețuiască, fiind susținuți și de unii localnici, catalogați de autorități drept chiaburi și persoane reacționare.

Aceștia din urmă aveau o influență mare asupra membrilor comunității, îndemnând lumea să-i sprijine pe partizani, deoarece în curând, cum mulți sperau atunci, urma să izbucnească războiul dintre U.R.S.S. și țările occidentale. Consecința ar fi fost că regimul comunist din România va fi înlocuit cu un regim democratic în care rolul conducător îl vor avea vechile partide politice din perioada interbelică.

Totodată, aceste persoane desfășurau pe toate căile o constantă propagandă anticomunistă, instigând pe săteni la nesupunere și împotrivire la încercările autorităților de a înființa la Bistra o Gospodărie Agricolă Colectivă”, se arată într-un comunicat de presă al institutului.

În acest context, Securitatea a întreprins măsuri dure împotriva tuturor celor care se opuneau direct sau indirect, regimului.

Serviciul Județean a Securității Poporului Turda a organizat o acțiune represivă de intimidare și constrângere a populației din Bistra.

În ziua de 14 august 1950, în zonă au fost trimise de la Turda mai multe cadre operative de securitate, care, în colaborare cu personalul Biroului de Securitate din Câmpeni și cu milițieni de la Posturile de Miliție Bistra și Câmpeni, au reținut și transportat la sediul Securității din Câmpeni circa 35 de persoane, acestea fiind rude apropiate ale partizanilor Nicolae Selagea și Ihuț Traian, dar și persoane cu o stare materială mai bună, considerate ca fiind chiaburi și suspectate că ar acorda sprijin partizanilor.

Potrivit informațiilor documentate de IICCMER, cu toții au fost anchetați și amenințați, fără a li se lua însă declarații scrise.

În urma așa-ziselor cercetări, s-a constatat că pentru situația creată în Bistra se fac vinovați trei ”chiaburi”, și anume Andreșel Ioan, Pom Traian și Trifa Iosif, ultimii doi fiind deja reținuți la Câmpeni. Măsurile dispuse de Securitate au fost ca cei trei să fie imediat executați în locuri prestabilite.

Ca urmare, în dimineața zilei de 16 august 1950, Pom Traian și Trifa Iosif au fost aduși de la Câmpeni la Bistra, de unde au fost transportați pe jos și executați prin împușcare, în locuri diferite.

După execuția acestora, în aceeași zi, înainte de orele amiezii, Ioan Andreșel a fost căutat și ridicat de la locuința pe care o avea în munte, la Dosul Neagului, unde pe timpul verii stătea cu animalele.

Ioan Andreșel

Conform mărturiilor unor localnici, Andreșel a fost bătut și apoi transportat pe o distanță de circa un kilometru și jumătate, până la locul cunoscut sub denumirea de Poarta între Căi, unde a fost executat prin împușcare.

Ce spun cei de la IICCMER

”Vinovații i-am dat eu cu nume și prenume” spune cercetătorul Gheorghe Petrov, cel care a condus investigația și a pus la dispoziția autorităților toate informațiile pe care le-a obținut, de la identificarea locului și a autorilor și până la detaliile execuției.

Într-un comunicat al IICCMER, Gheorghe Petrov a detaliat întreaga poveste:

”Cadavrul lui Andreșel Ioan precum și trupurile celorlalte două victime au fost lăsate pe locurile de execuție, fiind îngropate a doua zi, în 17 august.

Pentru săparea gropilor de mormânt au fost aduse cu forța rude ale celor doi partizani, Selagea și Ihuț, precum și alți oameni mai înstăriți din Bistra, care fuseseră anchetați la Câmpeni, moartea consătenilor fiindu-le dată ca exemplu.

Conform mărturiilor, pe trupul fiecărei victime a fost pusă o bucată de carton pe care era scris: „Cine face ca el, ca el să pățească”.

Din informațiile documentare existente precum și din mărturiile unor foste cadre de securitate, rezultă că aceste omoruri au fost ordonate direct de către conducerea D.R.S.P. Cluj, prin șeful de atunci al acestei structuri de securitate, colonelul Patriciu Mihai (nume real, Grunsperger) în complicitate cu adjunctul său, locotenent-colonel Cuteanu Gheorghe.

Executarea ordinului sau a instrucțiunilor a fost îndeplinită de către S.J.S.P. Turda, condus de maiorul Kovacs Mihai, care a coordonat personal și operațiunile din teren.

Din personalul Securității din Turda, cunoaștem că au fost trimiși în misiune locotenent Herța Vasile, șeful Biroului Anchete, adjunctul acestuia, sublocotenent Tăuțan Valentin, și locotenent Popa Vasile, șeful Biroului I Informații. La Câmpeni, șeful Biroului local de Securitate era sublocotenent Cosman Gheorghe, acesta fiind subordonat S.J.S.P. Turda.

Pe lângă aceștia, în pregătirea și săvârșirea crimelor au mai fost implicate și alte cadre de securitate și miliție. Cât privește pe colonelul Patriciu (Grunsperger), acesta s-a născut la 19 ianuarie 1909 în com. Brusturi, jud. Bihor, și a decedat la Cluj în 29 mai 1997.

Deși a ordonat personal zeci de execuții fără judecată, dispunând arestarea și trimiterea arbitrară în pușcării și lagăre de muncă a sute de oameni, dintre care mulți nu s-au mai întors acasă, câtă vreme a fost în viață nu a fost cercetat și nu a răspuns penal pentru crimele sale”.

După ce a stat aproape un an și jumătate la morga Spitalului Județean din Alba Iulia, trupul lui Ioan Andreșel a fost restituit urmașilor acestuia, care i-au organizat, în 2019, o ceremonie la religioasă la Biserica Ortodoxă din Bistra.

Cercetările au fost efectuate de un colectiv de arheologi de la IICCMER și instituțiile muzeale colaboratoare (Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj, Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia și Muzeul de Istorie și Științele Naturii din Aiud), alcătuit din Gheorghe Petrov (coordonator), Paul Scrobotă, Gabriel Rustoiu, Horațiu Groza și Marius Oprea.

Investigațiile s-au desfășurat în prezenţa procurorului de caz, colonel magistrat Octavian Toma, de la Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instituție care a fost sesizată de IICCMER în privința acestui caz de omor şi a locului unde victima a fost înhumată. Între timp, acesta s-a mutat la altă unitate de parchet militar, iar cazul a fost preluat de alt procuror.

FOTO: IICCMER

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

45 comentarii

  1. Mda, o sa i se faca dreptate… la cum se misca justitia, tot asa vom vorbi de dosarul revolutiei, peste 40 de ani… bine g4 pentru ca ne mai dati si altceva la ce sa ne gandim!

    • Povestea asta cu ,,acum 70 de ani ” e ca sa arunce praf in ochii oamenilor, sa creada ca s-au infaptuit crime de catre comunisti doar cu mult timp in urma.
      Nu! Adevarul e ca s-au infaptuit crime de catre securistii ceausisti, militienii ceausisti si sistemul de justitie si in anii 80, chiar in 1989, cand si ioan aurel pop, actualul presedinte al academiei si marius oprea, cel care a pus bazele i.i.c.m.e.r. erau membri ai partidului comunist roman.
      Iar militienii ceausisti, securistii ceausisti, procurorii ceausisti, astazi au ori functii inalte in statul roman, ori au pensii speciale enorme, sau mai sigur, au si de unele si de altele.
      Iar c.n.s.a.s. si i.i.c.m.e.r. au fost infiintate ca sa deturneze atentia publicului de la devaratii vinovati

  2. Procurorii militari au „terminat” Dosarele Revolutiei, ale Mineriadelor, Dosarul 10 August 2018 si acum cerceteaza un asasinat vechi de 70 de Ani!!
    Adica, au pus la sertar pana peste vreo 30-40 de ANi Dosarele mantioante mai sus, unele deja cu vechime de 30 de ANI, ei cerceteaza DUPA Vechimea Dosarului, normal ca iau Dosarele mai vechi la cercetat!!
    Rusine!

  3. dupa ce au rezolvat fenomenal cazurile 10 august 2018 si dosarul revolutiei, nu mai e oare nimic de facut? mi se pare mie sau procurorii militari sunt niste slugi de partid, inafara de vreo 2-3?

    • Dar ghici cine a confirmat propunerea de S.U.P.(scoatere de sub urmărirea penală) a lui Iliescu? Să vă dau date ajutătoare !!!?Pe unde o fi și în ce funcții acum.

    • E o mare rușine cind ies la iveala atitea atrocități vechi și dureroase și noi, revoluția, emanații ale lui ilici și a tuturor celor de dinainte de el. O secție de la Cugir ar trebui sa facă ceva gloante EXPLOZIVE pentru a rezolva toată mizeria din iatoria noastră actuală.

  4. Securistii si militienii vinovati de astfel de crime isi mananca bine mersi pensiile speciale si mor linistiti in patul lor. Cam asta e justitia in RPR, pardon RSR, pardon Romanika.

  5. Acesta este doar un exemplu, mediatizat. Sunt mii de astfel de cazuri. Cred ca unii criminali din acele vremuri primesc astazi pensii speciale, asta este tragic pt poporul roman. Cat despre dosarele din ultimii 30 de ani, sa nu ne facem iluzii, nu vor fi rezolvate de justitia romana, prea corupta si implicata in jocurile politice; poate o justitie internationala, gen Nuremberg.

  6. Din păcate ,comunismul n-a murit doar se odihnește un pic . Un vot mai puternic decat un glonț?Da avea dreptate Abraham Lincoln.

  7. Respect și recunoștință pentru toți cei care au suferit pentru ROMÂNIA.

  8. cred ca au vrut sa lucreze de acasa, cerceteaza dosare vechi…)))

  9. Din pacate n-au cum sa faca dreptate, pt ca useristii de azi si hastagreztul, n-o sa poate sa isi condamne parintii securisti si comunisti, care au facut toate crimele odioase din vremurile acelea…

    • PSD este continuarea sinistră a PCR.

    • Userist, este?!? Cu ochi albastri…

    • Aceeasi placa, dobitoc asistat psd, pnl.

    • @Asistat: #Respekt. Mai grav este și următorul aspect: că useristii și #hashtagistii de azi s-ar fi simțit excepțional de bine in anii ’50. Ce-ar mai fi condamnat ei cu manie proletară la Tribunalele Poporului toți acei moșieri exploatatori și „burghezia hrapareata care suge sângele popporului”… Mai mult ca sigur ar fi fost de partea „justiției” și atunci… 🙂

    • @Soros, m-am facut sorosist de azi 🙂

  10. Procuratura cercetează crime ale căror făptași sunt morți de circa 20 de ani. Asta nu mai e știre, asta nu mai e anchetă. E doar o batjocură ordinară a poporului român făcută de instituții ale statului care-și fac reclamă odioasă cu ajutorul presei. Familia Ceaușescu a aruncat asupra noastră un sinistru blestem. De care nu suntem în stare să ne lepădăm.

  11. Legea Lustratiei refuzata de toti, inclusiv de Macovei-mare dizidenta abjecta in PE dar de au votat-o romanii tineri si frumosi, era cel mai bun act legislativ care putea sa curete societatea romaneasca.Astazi, descoperim ca toti criminalii au murit linistiti in patul lor, iar rudele se lauda cui cine stie ce fapte patriotice au efectuat ai lor, sau ocupa functii ajutati de discipolii/ucenicii-si uite asa se ajuta unii pe altii prin aparitia unor partide neomarxiste, idei anticrestine etc.

    • @OMV,
      Nu! Cei mai multi dintre criminalii comunisti sunt in functii de raspundere in statul roman si iau si pensii speciale

    • Tovarăși prucurorii ar trebui să se implice în crimele făcute de tovarășu ilici iliescu și cu gașca lui în lovitura de stat din 89 și despre hoții al poporului român de după lovitură de stat dar după cum spune ungurul TOATĂ LUMEA EȘTI HOȚ.

  12. Buna ziua!Procurorii își demonstreaza competenta!Deci,peste 70 de ani vom afla toate cazurile semnalate de ceilalți comentatori plus ,alte fapte semnalate de diverși politicieni și denuntatori!!!Sa inteleg ca a crescut rata de viata în România!Trebuie sa las în testament nepoților să îmi aducă la cunoștiință!!!

  13. Un articol important și bine scris care aduce in atenția cititorilor ororile comunismului și reconstruiește memoria eroilor care au încercat sa salveze țara. E bine ca autorul pune lucrurile in context mai ales pentru cei mai tineri dintre noi. Este insa descurajant sa descoperi ca securiștii criminali au trăit și trăiesc pe spatele victimelor și urmașilor acestora. Procurorii par a fi doar arheologi sau se ocupe cu istoriografia.

  14. In ce tara din lume poti fura arme, impusca fortele de ordine, si, colac peste pupaza, organiza o Universitate de Impuscat Politia? In afara de Congo, zic.

    Probabil comunistii sunt de vina, nu schizofrenicul ala.

    • Daciane ai facut armata la Secu pe langa casa lui Doina Cornea,-cred ca nu esti tu, nu???

    • @ july soros

      bai, sclavule, ai auzit de DREPTUL LA REVOLUTIE ?!

      Ai auzit de ION GAVRILA OGORANU ?!
      Cauta !

      mars inapoi in celula careia tu ii spui locuinta !

      en[.]m.wikipedia[.]org/wiki/Right_of_revolution

    • en.]m[.wikipedia.]org/wiki/Right_of_revolution

    • @xlink: Dar tu ai auzit de nava Enterprise? Sefeuri dintr-astea, care nici macar nu au nume in romana, nu au legatura cu realitatea.

      In schimb, guvernul Groza, care conducea tara in 1952, era cat se poate de real. SUA a semnat Tratat de Pace in 10 februarie 1947 cu Voitec si cu Patrascanu, nu cu Right of Miau. Nu-mi vii mie cu povesti despre teroristi.

      Si daca tot suntem la ora de istorie, e adevarat ca in ultimele zile a guvernului ce l-a precedat pe Groza, Piata Victoriei a fost plina de oameni ce ii cereau demisia tehnocratului Radescu? E adevarat ca tehnocratul nevotat a dat ordin sa omoare 10 oameni din multime? Cam ca Dragnia asasinul, doar ca tehnocratul chiar ii casapea.

      Intreb si eu, ca sa inteleg cum functioneaza democratia cu pusca.

    • @ july shorosh

      „amice”, tu la ce scoala de vara ai facut „cursurile” de pregatire ca sa devi # kondensator ? la FF ? cu berea si micu sun nas ?!

      ai auzit de declaratia de independenta a SUA ?! (ca vad ca o dai cotita cu Enterprise ?)

      A BRIEF HISTORY OF HUMAN RIGHTS

      Philosophically, the Declaration stressed two themes:

      individual rights

      and

      the right of revolution.

      These ideas became widely held by Americans and spread internationally as well, influencing in particular the French Revolution.

      www[.]humanrights[.]com/what-are-human-rights/brief-history/declaration-of-independence.html

    • @ french fries julien

      dupa „mintea” ta nici ceausescu nu trebuia dat jos… ca doar fusese ales in mod democratic

      le fel si hitler …

    • erata

      „DEVII” nu „devi”

    • Vezi ca americanii au scos 2500 de soldati pe strazile Minneapolisului in seara asta. Ia explica-le tu cum e cu dreptul la revolutie, ca vad ca tu stii mai bine legile lor decat ei.

  15. Eu recomand sa ancheteze si moartea lui Baiazid , Tutankamon si Alba ca Zapada. Dosarele ultimilor 30 de ani cuprinzand corputie si crima sa mai astepte pana se prescriu. N-ai csf. Viata e frumoasa in procuratura. Salariul vine , vechimea merge.

  16. Au murit cu zile in tabara de antrenament a teroristilor. Sa-i canonizam!

  17. Corect Tu Dorel Toa Der

  18. Care au distrus clasele exploatatoare si au redat demnitatea milioanelor de oameni asupriti. Comunismul se va intoarce si exploatarea omului de catre om va disparea definitiv de pe Pamant.

  19. „Deși a ordonat personal zeci de execuții fără judecată, dispunând arestarea și trimiterea arbitrară în pușcării și lagăre de muncă a sute de oameni, dintre care mulți nu s-au mai întors acasă, câtă vreme a fost în viață nu a fost cercetat și nu a răspuns penal pentru crimele sale”.
    Oare câți ca și Patriciu (Grunsperger) au mâncat banii statului, râgâind satisfăcuți până la adânci bătrâneți?

    • Ai plecat pe fenta. Vrei sa cred ca anticomunistii erau mai crestini? Cand a fost botezat Petre Roman?

      Astia ies in fata, indiferent de regim.

  20. Foarte foarte tare. Chiar daca pare tarzie aceasta judecata , trebuie sa continue sa scoata la lumina sute si mii de cazuri de asemenea asasinate si sa le faca publice. Nu trebuie uitat niciodata ce inseamna comunismul . Din simplul motiv ca lighioana nu a murit , ci doar s.a transformat. Si poate oricand reapare. Mai mult ca sigur tot dinspre Rasarit.

  21. Singura RANDUIALA valabilă este aceia care îi asigură omului posibilitatea să se afirme pe seama unor idei tehnice sau științifice care îi aparțin.Adică cu aceste idei brevetate,si nu furate,să poată pune in functiune o activitate economică,cu ajutorul finantatorilor legitimi,cu bani curați.Or,tabloul comentariilor de mai sus arată că suntem departe de acest deziderat.

  22. Căcatii ăștia de procurori militari au terminat cercetările pentru faptele din ultimii 31 de ani, au elucidat și cazurile recente, 10 August 2018 și Caracal 2019 și au luat-o în urma, de la ’45!!!!!

  23. Pai dacă sunteți asa de preocupați de trecutul sa vedem și cine a ucis fiecare comunist arestat la Doftana sau ucis chiar la locul de munca, precum Vasile Roaita. Chiar devine interesant sa scormonim trecutul…

  24. Ce cancer esti…