Procurorii ruși au cerut 20 de ani de închisoare pentru opozantul Aleksei Navalnîi, care este judecat de o lună cu uşile închise într-un nou proces pentru „extremism”
Parchetul rus a cerut joi o pedeapsă de 20 de ani de închisoare într-o colonie penitenciară împotriva opozantului rus Aleksei Navalnîi, care este judecat de o lună cu uşile închise într-un nou proces pentru „extremism”, ceea ce ilustrează climatul de represiune din Rusia în plin conflict în Ucraina, relatează Agerpres.
„Procurorii cer 20 de ani de închisoare pentru Navalnîi într-o colonie cu regim special”, declară apropiaţi ai săi pe aplicaţia de mesagerie Telegram, precizând că verdictul va fi pronunţat la 4 august.
Militantul anticorupţie, de 47 de ani, care ispăşeşte deja o pedeapsă de nouă ani de închisoare pentru „fraudă”, este vizat în acest nou proces în care riscă o pedeapsă de până la 30 de ani de închisoare.
Navalnîi, unul dintre cei mai virulenţi oponenţi ai lui Vladimir Putin, care este trimis cu regularitate în celula corecţională din închisoarea unde se află, denunţă toate aceste cazuri penale drept o „răzbunare politică” din partea autorităţilor.
De la declanşarea campaniei militare ruse în Ucraina, în februarie 2022, cei mai mulţi opozanţi care nu au fugit din Rusia au fost încarceraţi sau urmăriţi penal, în special pentru că au denunţat conflictul.
În timpul noului său proces, Navalnîi a denunţat din nou ofensiva rusă, evocând „zeci de mii de morţi în cel mai stupid şi lipsit de sens război din secolul XXI”, potrivit afirmaţiilor transmise pe contul său de Telegram de către colaboratorii săi.
„Mai devreme sau mai târziu, Rusia se va ridica din nou. Şi depinde de noi să ştim pe ce se va sprijini în viitor”, a adăugat el.
Opozantul, care a supravieţuit la limită în 2020 unei otrăviri cu agent neurotoxic de tip militar, pentru care a acuzat Kremlinul, este încarcerat din ianuarie 2021.
Procesul său se desfăşoară cu uşile închise în colonia penitenciară de înaltă securitate IK-6 din Melehovo, 250 km est de Moscova.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii