
Procurorul Cătălin Ranco Pițu, la lansarea cărții „Mineriada s-a născut la Revoluție”: „Cei care au executat lovitura militară de stat, în frunte cu Iliescu, sunt responsabili pentru toate tragediile naționale din prima jumătate a anului 1990”
Cătălin Ranco Pițu a lansat, la Bookfest Timișoara, în premieră națională, volumul “Mineriada s-a născut la Revoluție. Evenimentele din 13-15 iunie 1990”. În cartea sa curajoasă și bine argumentată, Pițu radiografiază unul dintre cele mai violente și brutale evenimente postrevoluționare, cunoscut drept Mineriada din 13-15 iunie 1990, în urma căreia au murit patru oameni și peste 1.300 au fost răniți, conform datelor oficiale. În calitate de șef al Secției Parchetelor Militare, autorul cunoaște foarte bine probele administrate în Dosarul Mineriadei din iunie 1990.
“Mineriada din iunie 1990 a fost un eveniment rușinos în istoria națională, un episod tragic, generat de puterea politico-militară care a ajuns să conducă România din 22 decembrie 1989. În carte sunt prezentate, în mod cronologic și logic, dar mai ales argumentat, toate momentele-cheie care au legat Revoluția din 1989 de Mineriada din iunie 1990. Am spus Revoluția din ’89, deși, în opinia mea, în decembrie ’89 a fost o combinație între revoluție autentică și lovitură militară de stat, iar cei care au executat lovitura militară de stat, în frunte cu fostul președinte Ion Iliescu, sunt responsabili pentru toate tragediile naționale din prima jumătate a anului 1990, culminând cu Mineriada de la mijlocul lunii iunie”, a declarat Cătălin Ranco Pițu.

„Ticlăloșia conducerii politico-militare a României a fost la cote uriașe”
Ca procuror care a semnat rechizitoriul procesului Revoluției, Pițu a avut ocazia să analizeze mecanismele de preluare a puterii și să observe tranziția de la ultimele zvâcniri ale dictaturii la primele tentative de restaurație a comunismului, denumit “socialism cu față umană”. Noul regim FSN, condus de Ion Iliescu, în loc să consolideze statul de drept și libertățile civile, a urmărit în mod constant suprimarea acestora.
“În carte sunt prezentate, în lumina adevărului, evenimentele esențiale din prima jumătate a anului 1990, iar cel mai important dintre acestea a fost fenomenul unic numit Piața Universității, cunoscut și ca Golaniada. O manifestare magnifică, anticomunistă, a unei părți importante a poporului român. Cine este interesat de istorie trebuie să citească această carte. Este o carte tristă, pentru că violența descrisă în paginile sale este extremă. Ticlăloșia conducerii politico-militare a României a fost la cote uriașe, iar consecințele acestei conduite s-au resimțit în iulie ’90, dar și în lunile anterioare, ducând la izolarea României pe plan internațional. Printre consecințele directe s-a numărat apariția a încă trei mineriade. Din perspectivă economică și politică, România a fost marginalizată pentru mult timp, deoarece opinia publică internațională a realizat că șefii statului nu aveau nimic însemnătate cu democrația și respectul pentru cetățean”, a mai spus Pițu.

România a avut șase mineriade
Cătălin Ranco Pițu a explicat semnificația titlului cărții: “Mineriada s-a născut la Revoluție”.
“La 27 decembrie 1989, pe fondul renașterii partidelor istorice și al coagularii forțelor de dreapta din România, Ion Iliescu a avut o întrevedere cu ambasadorul URSS la București, Evgheni Tiajelnikov, căruia i-a comunicat că principala sa preocupare este stoparea alunecării României spre dreapta politică. Nu era preocupat de ‘teroriștii’ despre care știa că nu există, ci de creșterea influenței forțelor democratice. A anunțat că, la începutul anului 1990, va permite exprimarea opiniilor pentru a identifica susținătorii partidelor de dreapta, urmând apoi să îniabuse orice opoziție. Exact asta s-a întâmplat. Tot ce a urmat de la 1 ianuarie 1990 a fost o pregătire pentru destructurarea opoziției politice. Mineriada a fost o acțiune planificată și organizată împotriva partidelor de dreapta. Minerii au fost folosiți ca masă de manevră, fiind manipulați, cu excepția liderilor lor, care știau exact ce fac. A coborât Evul Mediu asupra României, cu consecințe pe termen lung. Națiunea noastră a avut parte de șase mineriade”, a explicat Pițu.

“Nu am cum să știu dacă și cum va fi tras la răspundere Ion Iliesu”
Până în prezent, nimeni nu a fost tras la răspundere pentru Mineriada din iunie 1990. Totuși, la Secția Parchetelor Militare, ancheta se află într-un stadiu avansat, iar acțiunea penală a fost pusă în mișcare, inclusiv împotriva fostului președinte Ion Iliescu. Pițu susține că în viitorul apropiat va fi emis un nou rechizitoriu care ar trebui judecat de Înalta Curte de Casație și Justiție.
“Nu am cum să știu dacă și cum va fi tras la răspundere Ion Iliesu. Asta o știe doar Dumenezeu. Dacă va avea zile, este posibil să se întâmple să nu poate fi pedepsit datorită vârstei înaintate. Dar nu aș paria pe nicio variantă. Rămâne de văzut”, a conchis Pițu.

Dosar alcătuit din 3.000 de volume
Cătălin Ranco Pițu s-a născut la Timișoara și este licențiat în drept al Facultății de Drept, Universitatea Ecologică din București, specializarea drept penal și criminalistică. Din 2001 este membru al Asociației de Științe Penale – Filiala Timișoara. În august 2016, a fost transferat de la Parchetul Militar Timișoara la Secția Parchetelor Militare din Bucureşti, pentru a se ocupa de soluționarea Dosarului Revoluției. În 2020, a fost numit procuror militar șef al Secției Parchetelor Militare din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, consolidându-și o carieră de 23 de ani în magistratură.
Procurorul a semnat rechizitoriul în Dosarul Revoluției, un dosar alcătuit din 3.000 de volume, care a avut ca obiect trimiterea în judecată a unor figuri-cheie ale evenimentelor din decembrie 1989, precum Ion Iliescu, fost președinte al României, Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, și generalul (rtr.) Rus Iosif, fost șef al Aviației Militare, pentru săvârșirea unor grave infracțiuni contra umanității.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.