G4Media.ro

Procurorul Curții Penale Internaționale va participa la ancheta europeană privind masacrele comise…

Sursa foto: captură video

Procurorul Curții Penale Internaționale va participa la ancheta europeană privind masacrele comise de ruși în Ucraina

Biroul Procurorului Curţii Penale Internaţionale (CPI) va participa la ancheta europeană asupra principalelor presupuse crime comise în Ucraina, o premieră, a anunţat luni agenţia de cooperare judiciară Eurojust, informează AFP.

Echipa Comună de Anchetă (JIT), pusă în funcţiune în martie de Lituania, Polonia şi Ucraina, cu susţinerea Eurojust, vizează să faciliteze anchetele şi urmăririle în statele vizate, precum şi cele care ar putea fi aduse în faţa CPI, a precizat agenţia într-un comunicat.

„Procurorul CPI, Karim Khan, şi procurorii generali ai celor trei ţări vizate au semnat astăzi (luni) un acord asupra primei participări a Biroului Procurorului la o Echipă Comună de Anchetă”, a anunţat Eurojust.

Acest acord „va permite o coordonare şi o cooperare rapide şi în timp real cu ţările partenere (ale echipei comune de anchetă), în cadrul anchetelor desfăşurate de Biroul Procurorului şi autorităţile naţionale competente”, a precizat agenţia.

Acest acord le permite părţilor să trimită „un mesaj clar că vor fi întreprinse toate eforturile pentru a aduna eficient probe asupra principalelor crime internaţionale comise în Ucraina şi a-i aduce pe responsabili în faţa justiţiei”, a afirmat Eurojust.

Biroul Procurorului CPI, înfiinţat în 2002 pentru a judeca cele mai grave crime comise în lume, a declanşat pe 3 martie o anchetă asupra situaţiei in Ucraina, după ce a primit undă verde de la aproape 40 de state participante la CPI.

Britanicul Karim Khan s-a deplasat mai devreme luna aceasta în oraşul Bucea, lângă Kiev, unde cadavrele a sute de civili, potrivit autorităţilor ucrainene, au fost descoperite după retragerea trupelor ruse. În timpul acestei vizite, Khan a declarat că Ucraina este „o scenă de crimă”.

Din 2018, Ucraina este una dintre cele 10 ţări non-membre ale UE care dispune de un procuror de legătură la Eurojust.

Comisia Europeană a propus luni să întărească mandatul Eurojust pentru a-i permite să conserve dovezile de crime de război din Ucraina şi să le pună la dispoziţia CPI.

În afară de Parchetul ucrainean şi de CPI, 11 ţări membre ale UE – printre care Lituania şi Polonia – au declanşat o anchetă asupra unor posibile crime de război în Ucraina, acuzaţie dezminţită de Moscova.

Numărul actual de crime de război comise împotriva umanităţii, înregistrate în Ucraina, este mai mare de 6.000, iar alte state membre preconizează să se ralieze echipei comune de anchetă, potrivit Comisiei Europene.

sursa: Agerpres.ro, Sursa foto: captură video

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...