G4Media.ro

Procurorul din Manhattan se opune cererii lui Trump de anulare a verdictului…

Procurorul din Manhattan se opune cererii lui Trump de anulare a verdictului de vinovăţie în procesul plăţilor disimulate

Procurorul din Manhattan, Alvin Bragg, aflat la originea procesului penal istoric împotriva fostului preşedinte Donald Trump pentru plăţi disimulate către o actriţă de filme pentru adulţi, s-a opus joi cererii acestuia de anulare a verdictului de vinovăţie pronunţat la sfârşitul lunii mai, transmite agenția AFP, citată de Agerpres.

Trump a cerut la începutul lunii iulie anularea procesului său, invocând o decizie recentă prin care Curtea Supremă federală a extins cuprinderea imunităţii penale prezidenţiale.

Într-un memorandum de 70 de pagini, procurorul Bragg scrie că tribunalul penal din Manhattan ‘trebuie să respingă cererea acuzatului de a-i fi anulate condamnarea şi inculparea, pe baza recentei decizii a Curţii Supreme cu privire la imunitatea prezidenţială’.

Bragg argumentează că ‘nu există imunitate’ în cazul unor ‘acte neoficiale’ ale unui preşedinte american.

Curtea Supremă, compusă din nouă judecători, dintre care şase conservatori, i-a recunoscut la 1 iulie o imunitate penală lărgită fostului preşedinte, o victorie pentru Donald Trump, care are patru dosare penale.

Miliardarul a fost găsit vinovat la 30 mai de tribunalul penal din Manhattan, prezidat de judecătorul Juan Merchan, de 34 de delicte de falsificare de documente contabile, menite să ascundă o plată de 130.000 de dolari către actriţa de filme X Stormy Daniels, pentru a-i cumpăra tăcerea în legătură cu relaţia sexuală pe care femeia spune că ar fi avut-o cu el în 2016, dar pe care Trump o neagă.

Donald Trump este primul fost preşedinte al SUA găsit vinovat într-un proces penal.

Sentinţa urma să fie pronunţată la 11 iulie, dar a fost amânată în urma deciziei Curţii Supreme.

Judecătorul Merchan a dat asigurări că se va pronunţa la 6 septembrie asupra cererii de anulare, dar că, dacă aceasta va fi respinsă, sentinţa va fi pronunţată în ziua de 18 septembrie.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...