G4Media.ro

Procurorul General al României, primele date despre ancheta de la Crevedia: Încadrare…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Procurorul General al României, primele date despre ancheta de la Crevedia: Încadrare la distrugere din culpă urmată de un dezastru / Încă nu se poate lucra pe deplin la fața locului, mai pot exista emisii de gaze

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Alex Florenţa, arată cum s-a întâmplat tragedia de la Crevedia, conform primelor date ale anchetei aflată în desfășurare. Acesta a precizat că a fost stabilită infracțiunea, încadrată la „Distrugere din culpă urmată de un dezastru, inclusiv moartea/vătămarea corporală a doua sau mai multe persoane”, existând posibilitatea ca aceasta să fie schimbată sau extinsă.

În prezent se fac percheziții la sediul Primăriei Crevedia, la punctele de lucru ale societății precum și la domiciliile celor doi administratori.

Alex Florenţa a relatat parcursul evenimentelor care au condus la explozia depozitului de la Crevedia, în seara de sâmbătă, 26 august. În spațiul în care s-a produs tragedia exista un punct de lucru și o clădire de birouri pentru angajați.

Din 3 iulie, 2020, asigurarea la incendii n-a mai fost prelungită, după ce s-au constatat multiple nereguli, astfel că administratorii societății au declarat închiderea punctului de lucru de la Crevedia. Administratorii au motivat că păstrează locația pentru parcarea autocisternelor de gaz lichefiat.

Primele indicii ale investigației arată că însă că în incinta societății angajații au continuat operațiunile de transfer al gazului dintr-o cisternă în alta, deși această activitatea era închisă.

În ziua de 26 august, în clădirea de birouri erau cazați 4 angajați nepalezi, ei fiind înscriși la alte puncte de lucru ale societății. În curte existau două cisterne goale, iar la ora 18:00 a sosit a treia cisternă care a parcat între cele doua cisterne goale. Șoferul cisternei încărcate ar fi reclamat că are probleme la o roată și a cerut să facă transferul gazului într-o cisternă goală.

„Cei doi șoferi se întâlnesc și inițiază transferul dintr-o cisternă în cealaltă, cu un furtun, în condiții care nu-s pe deplin clare.  Sub cisternă ar fi apărut o sursă de foc, moment în care unul dintre șoferi a intrat în birou cerându-le angajaților nepalezi să iasă repede afară. Angajații nepalezi au încercat să oprească traficul în zonă, iar cei doi șoferi au rămas să stingă incendiul”, a explicat procurorul general Alex Florenţa.

La scurt timp are loc o prima explozie, puternică, cu flăcări până în stradă, care a și provocat primele victime. În aproximativ o oră, ajung forțe de intervenție, pompieri, jandarmi, poliție, pentru securizarea zonei. Are loc apoi a doua explozie, mult mai puternică, care duce la un număr mai mare de victime și la avarierea locuințelor din vecinătate.

În acest moment, cercetarea la fața locului e îngreunată din cauza situației emisiilor de gaze. „Până când specialiștii de la ISU nu spun că nu mai e niciun pericol, ancheta se poate derula doar în perimetrul asigurat. Azi au fost identificați mai multi martori, au fost audieri și percheziții domiciliare, inclusiv la Primăria din localitate, la unul din punctele de lucru ale societății din București și la reședințele administratorilor societății”, a transmis procurorul.

Chestionat despre faptul ca poliția n-ar fi efectuat controale la acest depozit GPL, din 2020 de când avea autorizația anulată, Alex Florenţa a spus că nu are încă informații în această privință.

Procurorii Parchetului General urmează să stabilească în acest caz ce activităţi au fost derulate de societatea care avea staţia de GPL şi cum au fost efectuate controalele după închiderea punctului de lucru în 2020. Potrivit procurorului general, societatea are 25 de puncte de lucru în toată ţara, unul dintre ele fiind în Crevedia, unde era şi un sediu de birouri, dar care şi-a pierdut autorizaţia ISU în 2020 şi s-a solicitat închiderea acestuia.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Justiția PSD PNL fapta nu exista iar daca exista se prescrie.

  2. 20-30 de ani? Cat o sa va ia sa clasati dosarul?