G4Media.ro

Procurorul general al Ucrainei: Prizonierii de război ucraineni de la închisoarea Olenivka…

Sursa foto: Twitter / Екатерина Кобыляцкая

Procurorul general al Ucrainei: Prizonierii de război ucraineni de la închisoarea Olenivka ar fi putut fi omorâți cu arme termobarice, nicidecum cu sisteme de rachete HIMARS

Clădirea din penitenciarul Olenivka din regiunea Doneţk (estul Ucrainei), unde ocupanţii ruşi şi acoliţii lor separatişti deţineau mai multe sute pe prizonieri de război ucraineni, ar fi putut fi distrusă cu arme termobarice, după cum susţin o serie de experţi, şi nicidecum cu rachete HIMARS, a declarat marţi procurorul general al Ucrainei, Andrii Kostin, citat de agenţiile de presă Unian şi Delo, citate de Agerpres.

„Armele termobarice sunt mijlocul prin care au fost ucişi zecile de prizonieri ucraineni, relevă concluziile preliminare ale unor experţi internaţionali”, a afirmat Kostin.

Experţii internaţionali sunt siguri ca acesta nu este un atac cu rachetă, a subliniat procurorul general al Ucrainei, fără să le precizeze identitatea, adăugând că primeşte la fiecare trei ore informaţii despre masacrul comis în închisoarea Olenivka.

El a spus că unele proceduri ale anchetei au început deja, dar că această investigaţie este mult mai complexă.

„Prioritar este acum, din punctul meu de vedere, să demascăm propaganda şi dezinformarea rusă despre un presupus atac ucrainean cu rachete de tipul HIMARS, ceea ce afirmă ei în prezent”, a subliniat Andrii Kostin.

„Dar vreau să reiterez că avem deja concluziile preliminare ale unor experţi internaţionali că acesta (masacrul de la Olenivka) a fost rezultatul folosirii armelor termobarice, utilizate de ţara agresoare”, a rezumat procurorul general, recunoscând că vor fi dificil de găsit persoanele concrete care au comis această crimă abominabilă.

În noaptea spre 29 iulie a.c., o explozie s-a produs în închisoarea Olenivka din regiunea Doneţk, aflată în prezent sub controlul separatiştilor proruşi. În urma deflagraţiei a fost distrusă clădirea în care se aflau prizonieri de război ucraineni, dintre care mulţi foşti combatanţi de la oţelăria Azovstal din Mariupol.

Imediat după explozie, Rusia a acuzat forţele armate ucrainene de bombardarea închisorii. Potrivit părţii ruse, peste 50 de prizonieri ucraineni au fost ucişi, dar numărul celor răniţi este necunoscut, notează marţi Unian. Unele media au evocat peste 130 de răniţi.

Kievul a calificat deflagraţia de la Olenivka drept un act terorist comis de către forţele ruse cu scopul de a ascunde crime de război, de a discredita forţele armate ucrainene şi de a perturba livrările de arme occidentale.

Autorităţile ucrainene au cerut ONU şi Comitetului Internaţional al Crucii Roşii să reacţioneze imediat faţă de acest atac terorist şi să trimită o misiune de experţi care să ancheteze la faţa locului cele întâmplate la închisoarea din regiunea Doneţk.

Potrivit serviciilor de informaţii ucrainene, atacul terorist de la Olenivka ar fi fost comis de mercenari Wagner (Liga) la ordinul lui Evgheni Prigojin, care finanţează această grupare despre care media ruse au scris că s-ar afla sub aripa GRU (serviciile de informaţii ale armatei ruse).

Conform acestei versiuni, atacul asupra închisorii Olenivka nu ar fi fost pus de acord cu Ministerul rus al Apărării şi ar fi avut drept scop „distrugerea probelor privind deturnarea totală a fondurilor alocate pentru întreţinerea prizonierilor”.

În legătură cu atacul terorist de la Olenivka, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a subliniat necesitatea unei recunoaşteri juridice clare a Rusiei ca stat finanţator al terorismului, conform Unian.

Sistemul de rachete de artilerie de înaltă mobilitate (HIMARS) nu a fost utilizat în atacul asupra închisorii din Olenivka, unde conform ultimelor date au murit 53 de prizonieri de război ucraineni, au declarat, sub rezerva anonimatului, responsabili americani pentru Politico, transmite marţi The Moscow Times.

Două surse ale Politico au menţionat că experţii, care au analizat fotografii din satelit, nu au reuşit să identifice urme ale folosirii de arme americane. În imagini se vede că doar o parte a clădirii închisorii cu prizonieri ucraineni a fost distrusă, alte clădiri nefiind afectate.

„Ştim că nu Ucraina a atacat cu HIMARS pentru că clădirea nu are semnele pe care le-ar avea dacă ar fi fost lovită cu HIMARS”, a spus unul dintre interlocutorii Politico.

Şi experţii de la Institutul pentru Studiul Războiului din SUA (ISW) consideră că partea rusă este de vină pentru moartea prizonierilor de război ucraineni. Analiştii au subliniat că în fotografia din satelit se observă că o singură clădire a fost avariată. În acelaşi timp, pereţii clădirii nu au avut de suferit şi nici nu există vreun crater lăsat de rachetă.

Natura unor astfel de daune indică fie o lovitură foarte bine ţintită, fie o explozie în interiorul închisorii. În ambele cazuri, instalaţiile HIMARS nu ar fi putut fi implicate în aceasta, susţin experţii ISW.

Consilierul şefului administraţiei prezidenţiale de la Kiev, Mihailo Podoliak, a remarcat între altele că prizonierii ucraineni au fost aduşi în clădire cu puţin timp înainte de atac.

Deşi iniţial separatiştii afirmaseră că mai mulţi gardieni au fost răniţi, ulterior s-a aflat că niciun gardian nu a avut de suferit, potrivit The Moscow Times.

Deşi Ministerul rus al Apărării indicase sâmbătă seara că a invitat Crucea Roşie şi ONU să-şi trimită reprezentanţi pentru o inspecţie la faţa locului, Crucea Roşie anunţase duminică seara că nu primise încă autorizaţia oficială din partea Moscovei pentru a avea acces la închisoarea din Olenivka, potrivit AFP.

Conform media ucrainene, Crucea Roşie nu primise nici luni acceptul respectiv.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...