Procurorul-șef european Laura Kovesi adresează o scrisoare Comisiei Europene privind refuzul Irlandei de a coopera cu EPPO: Ori de câte ori desfășurăm o anchetă penală de natură transfrontalieră, nu pot fi obținute probe aflate în Irlanda
Conform articolului 16 din Regulamentul (UE) 2020/2092 din 16 decembrie 2020, privind un regim general de condiționalitate pentru protecția bugetului Uniunii, procurorul-șef european Laura Codruța Kovesi a adresat o scrisoare Comisiei Europene, semnalând refuzul Irlandei de a coopera cu Parchetul European (EPPO).
Deși Irlanda nu participă la cooperarea consolidată privind înființarea EPPO, cooperarea dintre EPPO și autoritățile judiciare competente din Irlanda trebuie să se bazeze în continuare pe instrumentele existente de cooperare judiciară și de recunoaștere reciprocă. Acestea includ instrumente esențiale pentru anchetele penale transfrontaliere, cum ar fi Convenția privind asistența judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene și mandatul european de arestare (Decizia-cadru 2002/584/JAI).
În consecință, toate statele membre participante la EPPO au notificat EPPO ca autoritate competentă pentru aplicarea instrumentelor existente de cooperare judiciară, se precizează într-un comunicat oficial al instituției.
„Procurorul-șef european regretă profund faptul că Irlanda, în deplină cunoștință de cauză a implicațiilor juridice ale adoptării Regulamentului EPPO la 12 octombrie 2017, refuză în practică să recunoască notificările statelor membre participante privind EPPO ca autoritate competentă și respinge în mod constant cererile de cooperare judiciară ale EPPO de la începutul operațiunilor sale la 1 iunie 2021”, se mai precizează în comunicat.
Ori de câte ori EPPO desfășoară o anchetă penală de natură transfrontalieră, acesta nu poate obține probe aflate în Irlanda: „Capacitatea EPPO de a contracara infracționalitatea care afectează bugetul Uniunii este împiedicată în mod sistematic. EPPO are în prezent 6 investigații în curs de desfășurare care implică Irlanda”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
20 comentarii