G4Media.ro

Producătorii: Aproximativ 80% din carnea de porc din galantare, de Sărbători, va…

Sursa Foto: Depositphotos.com

Producătorii: Aproximativ 80% din carnea de porc din galantare, de Sărbători, va proveni din import / Peste 90% din toate cazurile de pestă porcină africană din Europa sunt în România

Producătorii de carne de porc din România preconizează că aproximativ 80% din carnea care se va găsi în galantare în această perioadă va proveni din importuri, în contextul în care sectorul continuă să înregistreze pierderi semnificative din cauza pestei porcine africane (PPA), dar şi a vânzărilor necontrolate din piaţa micilor crescători, anunță Agerpres.

„Piaţa cărnii de porc este tipică apropierii sărbătorilor, este ruptă în două. Este piaţa noastră, a fermelor comerciale care sunt autorizate sanitar-veterinar şi care ne vindem animalele în viu către abatoare şi cealaltă piaţă, cea a micului crescător, care are contact direct cu cumpărătorul. Exact din aceste motive noi nu reuşim să vindem către abatoare cu mai mult de 6 lei/kilogram în viu, iar pe piaţa cealaltă kilogramul este dublu sau aproape triplu. Preconizăm că aproximativ 80% din carnea care se va găsi în comerţul modern în galantare va proveni din importuri”, a declarat pentru AGERPRES preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR), Ioan Ladoşi.

Acesta susţine că pe platformele de vânzări, cu toate că este ilegal să se vândă porc şi carne de porc, sunt sute de anunţuri cu preţuri cuprinse între 12 şi 16 lei pe kilogramul de carne de porc în viu.

”Realitatea este că fenomenul nu a fost nici pe departe ţinut sub control. Vorbim şi de riscul pe care şi-l asumă cei care achiziţionează, pentru că în mod normal nu ar trebui să se vândă animale sau carne fără avizul unui medic veterinar. Din acest punct de vedere avem o concurenţă neloială. Vindem carnea de porc în viu la 6 lei/kg, dar în acelaşi timp plătim şi taxe şi impozite pe vânzările respective”, avertizează Ladoşi.

Potrivit acestuia, industria a pierdut numai în acest an peste 600.000 de animale din cauza PPA, porci care ar fi trebuit să acopere consumul intern în această perioadă specifică în care creşte consumul şi, implicit, şi cererea.

În ceea ce priveşte preţul cărnii de porc din magazine, Ladoşi susţine că este foarte dificil să faci o apreciere întrucât carnea se vinde pe sortimente, însă la carcasă diferenţa este foarte mare faţă de cât primesc producătorii.

„În contextul în care noi primim pe carcasă în jur de 7,50 lei/kg, preţul în magazine l-am găsit între 11 şi 14 lei/kg. Aceasta este diferenţa şi ea merge strict în buzunarele celui care vinde carcasa”, a subliniat Ioan Ladoşi.

Fermele comerciale au pierdut anul acesta circa 40% din femelele de reproducţie, ceea ce înseamnă aproximativ 1,5 milioane de porci, iar acest lucru va conduce la majorarea importurilor.

Potrivit acestuia, la ora actuală, conform datelor centralizate de Comisia Europeană, la DG Sante, în jur de 93% din toate cazurile de pestă porcină africană din Europa sunt în România.

La data de 26 noiembrie, România înregistra 500 de focare active de pestă porcină africană, din care 17 erau în exploataţii comerciale. Un număr total de 310.393 de porcine erau afectate în focarele active.

Potrivit datelor ANSVSA, din 2019 şi până în prezent, au fost stinse 3.858 de focare de pestă porcină africană, dintr-un total de 4.358 confirmate în perioada menţionată la nivel naţional.

Sursa Foto: Depositphotos.com

Citește și

Sindicatele din industria alimentară anunță că prețurile la mâncare vor fi actualizate de la 1 februarie din cauza scumpirilor la gaze, energie electrică și nutrețuri

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Mhm. Dar poate vor scoate niste injectii si pentru pesta, la fel de bune ca si cele pt covrig, dar nu acum .. ci cand parlamentarii nostri vor fi furat indeajuns de mult incat sa nu ne mai vanda tara. Nici o graba. oricum educatul nu se va gandi vreodata ca pesta si covrig au acelasi factor de declansare comun, testele.

    • Cum le stii tu pe toate.Ma impresionezi.

    • Nimeni n-a sancţionat primarii şi veterinarii care au pestă porcină. În toate satele şi cătunele trebuie clasa politică să bage la primării frigidere mari, pentru carnea de import.

  2. Standardele de igiena și verificare veterinara sunt sub norma legală in Ro. Asta este realitatea!

  3. PPA este o alta arma biologica folosita eficient in Romania…Din pacate n-am prins niciun terorist, idem Lovitura de stat din 89…insa avem generali sa-i intoarcem cu lopata!