
Producătorii spanioli de ulei de măsline se gândesc să investească în SUA şi accelerează exporturile pentru a evita tarifele
Unul dintre principalii producătorii spanioli de ulei de măsline analizează o posibilă extindere în SUA, ca răspuns la războiul tarifelor declanşat de Donald Trump, tocmai când rivalii săi se grăbesc să majoreze exporturile până când vor intra în vigoare noile tarife, transmite Reuters, conform Agerpres.
Spania este responsabilă pentru aproximativ 40% din uleiul de măsline produs la nivel mondial şi, anual, trimite 180.000 de tone de ulei de măsline spre SUA.
„Pe termen mediu şi lung, este posibil să facem mai multe investiţii în SUA, care în cele din urmă sunt investiţii ce vor fi făcute acolo, în loc să fie făcute în Europa”, a declarat Antonio Luque, directorul general de la Dcoop, unul din cei doi parteneri care stau în spatele Pompeian, cea mai vândută marcă de ulei de măsline din SUA.
Potrivit lui Antonio Luque, Dcoop, o cooperativă formată din 75.000 de familii din regiunea Andalusia, ar putea să îşi extindă plantaţiile de măslini, care sunt încă modeste, din SUA, unde Pompeian are două fabrici de îmbuteliere. Anul trecut, Dcoop a avut vânzări totale de 240 milioane de euro.
Administraţia preşedintelui Donald Trump a impus tarife de 10% la majoritatea produselor importate din Europa, inclusiv la uleiul de măsline, chiar dacă miercuri a anunţat o pauză, de 90 de zile, la tarifele reciproce, mai mari, de 25%.
Asociaţia Exportatorilor Spanioli de Ulei de Măsline (Asoliva) se aşteaptă ca livrările de ulei de măsline să explodeze în lunile următoare, graţie revenirii după o secetă prelungită, şi a adăugat că posibilele scăderi ale preţurilor ar putea contracara, parţial, tarifele impuse de Trump.
Alţi producători spanioli de ulei de măsline, precum Nortoliva, care exportă 10% din producţia sa în SUA, au început să îşi accelereze livrările înainte de intrarea în vigoare a tarifelor de 25%.
„Am început să încărcăm noi comenzi destinate SUA azi şi săptămâna următoare. Clienţii noştri din SUA îşi majorează comenzile, ei vor să avanseze livrările, în ideea de a evita să plătească tarife mai mari peste 90 de zile”, a spus directorul general de la Nortoliva, Jordi Guiu.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.