G4Media.ro

Producţia de ţiţei a României a scăzut cu 3,8% în primele 6…

sursa foto: Pexels

Producţia de ţiţei a României a scăzut cu 3,8% în primele 6 luni din 2024, arată INS, iar importurile s-au redus cu 17,3%

România a produs, în primul semestru din 2024, o cantitate de ţiţei de peste 1,353 milioane de tone echivalent petrol (tep), cu 53.200 tep mai mică (-3,8%) faţă de cea din perioada similară a anului anterior, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS), transmite Agerpres.

Importurile de ţiţei au totalizat, în perioada menţionată, 3,376 milioane tep, fiind cu 707.300 tep sub cele consemnate în ianuarie-iunie 2023 (-17,3%).

Conform ultimei Prognoze a echilibrului energetic, publicată de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP), producţia de ţiţei ar urma să scadă până în anul 2027 cu un ritm mediu anual de 2,5%.

Astfel, în 2024, va fi extrasă o cantitate de ţiţei de 2,82 milioane tep (minus 3,1% faţă de 2023), în 2025 de 2,74 milioane tep (minus 2,8%), în 2026 de 2,68 milioane tep (minus 2,2%) şi în 2027 de 2,63 milioane tep (minus 1,9%).

Potrivit CNSP, această scădere va fi consecinţa declinului natural al zăcămintelor şi menţinerii unităţilor existente de producţie.

Importul de ţiţei va creşte de la 7,35 milioane tep în anul 2023, la 7,8 milioane tep în 2027, cu un ritm mediu anual de 1,5%. După o scădere de 13,7% preconizată pentru 2024, la 6,34 milioane tep, importul se va majora cu 10,4% în 2025, la 7 milioane tep, cu 7,4% în 2026, la 7,52 milioane tep, şi cu 7,8% în 2027.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează