G4Media.ro

Produsele tradiţionale, vinurile şi pensiunile agroturistice din zona Buzăului, promovate la Terra…

sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Produsele tradiţionale, vinurile şi pensiunile agroturistice din zona Buzăului, promovate la Terra Madre 2024 de la Torino

Comunitatea Slow Food Buzău Land, care reuneşte în prezent peste 32 de membri, respectiv fermieri, producători de alimente, pensiuni agroturistice, restaurante şi iubitori de hrană sănătoasă şi sustenabilă, participă în aceste zile la expoziţia Terra Madre 2024 de la Torino (Italia), un eveniment dedicat culturilor şi mâncărurilor din întreaga lume, transmite Agerpres.

„Comunitatea Slow Food Buzău Land are ca idee de bază crearea unei platforme de promovare a producţiei artizanale, la scară mică, de alimente de calitate în judeţul Buzău. Aceasta a fost înfiinţată în iulie 2022 şi reuneşte în prezent peste 32 de membri, iar 12 dintre aceştia: PGL-uri (Puncte Gastronomice Locale), legumicultori, producători de produse artizanale, pensiuni, procesatori de carne şi brânzeturi, sunt prezenţi la Terra Madre 2024. Iniţiativa este non-profit şi este deschisă tuturor persoanelor interesate de conceptul Slow Food”, a declarat, duminică, pentru AGERPRES, Ionuţ Diaconeasa, consilier la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Cu toate acestea, pentru promovarea produselor şi serviciilor Slow Food, companiile şi întreprinderile individuale trebuie să îndeplinească criterii minime în conformitate cu principiile Slow Food, a subliniat Diaconeasa.

„Este vorba despre practici agricole sustenabile şi respectuoase faţă de mediu, despre producerea de alimente de calitate, fără utilizarea excesivă a chimicalelor sau pesticidelor şi promovarea biodiversităţii prin cultivarea sau creşterea de specii locale şi autohtone. Nu în ultimul rând, conceptul Slow Food promovează respectul pentru cultura şi tradiţiile locale, reflectat în modul de preparare sau procesare a produselor, dar şi transparenţa şi etica în relaţia cu consumatorii şi comunitatea”, a explicat consilierul MADR.

Consilierul MADR a precizat că deja au fost implementate cu succes multe iniţiative ale Comunităţii Slow Food Buzău Land, cum ar fi Lădiţa „Buzăul Artizanal” sau Piaţa Artizanilor. De exemplu, Lădiţa „Buzăul Artizanal” este un proiect care promovează micii producători artizanali şi conţine cele mai bune astfel de produse din Ţinutul Buzăului. Aceasta este oferită în trei variante: Lădiţa „Evantaiul Buzoian”, ce cuprinde o selecţie de licori, dulceţuri, miere sau fructe în miere, Lădiţa „Licoare Buzoiană” conţine băuturi artizanale şi Bio, atent concepute şi selecţionate, iar Lădiţa „Gourmet Carpatin” cuprinde aurul negru buzoian şi produse artizanale atent selecţionate. Toate acestea vin la pachet cu un produs artizanal hand-made.

De asemenea, prin iniţiativa Piaţa Artizanilor se oferă promovare pentru fermele şi producătorilor de alimente artizanale, prezentarea ofertei turistice pentru Geoparcul Global UNESCO, degustare de produse alimentare artizanale, bar de vinuri şi băuturi artizanale, program şi ateliere pentru copii, dar şi muzică bună. Aici pot fi descoperite produsele autentice precum şi povestea din spatele lor.

De altfel, în această toamnă, în perioada 14 septembrie – 30 noiembrie, Slow Food Buzău organizează în fiecare weekend tururi culinare prin cele mai frumoase regiuni ale Buzăului precum Geoparcul UNESCO Ţinutul Buzăului, Valea Nişcovului, Dealul Istriţa – Dealu Mare, evenimente speciale şi degustări cu o varietate largă de produse artizanale, inovaţii de gust, pe baza deliciilor tradiţionale din Buzău.

Comunitatea Slow Food Buzău Land este acreditată oficial şi face parte din reţeaua internaţională Slow Food, o organizaţie internaţională eco-gastronomică non-profit, cu peste 100.000 de membri în întreaga lume.

Potrivit consilierului MADR, până în prezent, în România mai sunt constituite comunităţile Slow Food Turda, Târgu Mureş, Cluj, Sibiu, Bucureşti şi Viscri.

Terra Madre 2024 se desfăşoară anul acesta în perioada 26 – 30 septembrie a.c., la Torino, Italia, fiind prezenţi peste 600 de expozanţi din 150 de ţări. Participanţii au ocazia să ia parte în fiecare an la ateliere, conferinţe şi degustări, încurajând astfel un dialog despre viitorul sistemelor şi sectoarelor alimentare. Acesta este un eveniment internaţional organizat de mişcarea Slow Food, care reuneşte agricultori, meşteşugari, şi iubitori de mâncare din întreaga lume pentru a celebra diversitatea alimentară şi sustenabilitatea. În 2024, Terra Madre va continua să promoveze principii precum respectul faţă de mediul înconjurător, conservarea tradiţiilor culinare şi sprijinirea agriculturii locale.

Ediţia din 2024 subliniază importanţa alegerilor alimentare conştiente şi impactul lor asupra sănătăţii şi comunităţilor.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...