G4Media.ro

Profesoară care a dat concursul de titularizare de 11 ori, a luat…

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Profesoară care a dat concursul de titularizare de 11 ori, a luat note peste 7 și nu are post: Ajungi la un moment dat să te plictisești. Știi că tot scrii, nu te bați pentru nimic și nu ai motivație

Repetarea concursului național de angajare a potențialilor profesori, Titularizarea, „este un stres continuu”, „începând din mai și până în septembrie când te duci și trebuie să participi la toate ședințele și știi că ți-ai făcut acolo un post”, atrage atenția profesoara de Limba și literatura română Iuliana Mănescu, într-un interviu pentru Edupedu.ro publicat recent. Aceasta a dat concursul de titularizare de 11 ori și spune că „ajungi la un moment dat să te plictisești. Știi că scrii, scrii, scrii și când știi că nu te bați pentru nimic, nu mai e motivația”.

Iuliana Mănescu este profesor suplinitor: nu are post pe perioadă nedeterminată și asta înseamnă că se împarte în mai multe școli. Predă la un liceu din orașul Băbeni, județul Vâlcea, unde are clase de științe ale naturii și tehnologic și la școala din satul Scundu unde predă, în regim simultan, elevilor de la câte două clase de gimnaziu, cuplate, pentru că satul este în scădere demografică.

„Sunt suplinitoare, deci asta înseamnă că schimb școlile de la an la și nu din cauză că nu am luat examenul de titularizare, din cauză că nu sunt posturi. În Vâlcea nu s-au mai scos, cred că de vreo 10 ani, decât unul sau două posturi ca să ne putem titulariza”, a spus aceasta pentru Edupedu.ro. În fiecare an a luat note peste 7. După ce a absolvit facultatea de Litere acum circa 15 ani și a predat doi ani seminare de morfologia și sintaxa limbii române la universitate, Iuliana a decis să predea în sistemul preuniversitar de învățământ. S-a înscris la Titularizare și a avut prima notă pe județ din acel an, 9.15, însă de atunci nu a avut pe ce post pe perioadă nedeterminată să se angajeze, povestește aceasta.

„Am dat de 11 ori, că atunci când am fost gravidă nu am dat, am stat acasă. Am luat întotdeauna peste șapte. M-am și plictisit. Deja ajungi la un moment dat să te plictisești. Știi că scrii, scrii, scrii și când știi că nu te bați pentru nimic nu mai e motivația. Te duci la examen și zici „măi, eu vin la examenul ăsta și tot ce poți să speri este ca cineva” – pentru că în momentul ăla tu n-ai ore – „până în toamnă cineva să nască, să plece în străinătate sau, Doamne, ferește!, să moară, ca să poți să te duci”. Asta am auzit de la alți candidați la examene, deci așa am ajuns, pe cuvânt. (…)”, spune profesoara.

Citește articolul complet pe Edupedu.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Ce bună era o pilă…