G4Media.ro

Profesoara din Cluj care predă online, deși are cancer în stadiul patru:…

Sursa Foto: Arhiva Personala

Profesoara din Cluj care predă online, deși are cancer în stadiul patru: Asta mă motivează. Uit de mine, de durere, de greață, de rău. Sunt acolo pentru elevi, asta am făcut o viață întreagă, e ceea ce iubesc

E ora 15:00 cand profesoara Simona Hanca, de 53 de ani, intră pe zoom să-și predea ora de informatică online la un liceu clujean. Toată lumea o ascultă cu atenție. Nimeni nu scoate un sunet. Pare o oră obișnuită, dar nu e. Simona Hanca are cancer în stadiul patru. Metastatic. Nu renunță. Lucrează. Predă.

Face asta de 25 de ani. Acum are 18 ore pe săptămână.

Are zile în care nu se poate ridica din pat, iar atunci când nu reușește, apare Puiu, cu care este împreună de 32 de ani. Colegi de facultate, soț și soție, iar acum camarazi de suferință.

„Muream demult dacă nu era el. El e sufletul meu și mă ține în viață. Mă ia în brațe când mi-e rău, mă duce, mă spală, nu vă puteți imagina ce ajung să facă doi soți în ani de zile. Și cum suferința asta se transmite. El e sprijinul meu. El și Andra, fiica mea.”

Puiu ar vrea să-i preia toată durerea dacă ar fi cu putință. Să o ia cu o mănușă de magician și s-o facă să dispară sau, dacă nu, măcar să ajungă la el. Orice, doar să-i lase în pace soția. Dar nici de-al naibii nu se duce. E a ei. O poartă prin tot corpul din 2017.

„Atunci am fost diagnosticată cu cancer de colon în stadiul 4 și metastază la ficat, mai exact. Am început tratamentul aproape imediat: 4 ședințe de chimioterapie, 28 de ședințe de radioterapie și o primă operație în martie 2018; acest ciclu s-a încheiat cu încă 4 ședințe de chimioterapie după ce mi s-a îndepărtat colostoma.”

Dar când speri că cel mai mare rău a trecut deja, destinul îți pune și ultima speranță la încercare. Când crezi că cel mai mare rău a trecut, vine altul.

  • Foto: Simona Hanca, înainte de boala/ Arhiva Personală

    „La puțin mai mult de un an după diagnosticul initial, în timpul unui CT de control, mi s-au depistat multiple metastaze la ficat și 2 noduli tumorali la plămânul drept. În urma acestor vești, am plecat la Institutul Clinic Fundeni din București, unde mi s-au îndepărtat metastazele hepatice, însă din cauza complicațiilor post-operatorii nu am putut continua chimioterapia, ceea ce a determinat refacerea metastazelor îndepărtate anterior. Perioada imediat următoare a fost extenuantă atât fizic si psihic, cât și financiar: între lunile noiembrie 2019 și aprilie 2020 am revenit la Spitalul Fundeni pentru o a doua operație la ficat, care s-a soldat cu un șir de infecții. Aceste infecții au condus la internări succesive la trei spitale diferite în Cluj, peste 100 de zile de tratament cu antibiotic și sume enorme de bani pentru analize și tratamente. Am fost nevoită să apelez la serviciile de sănătate privată, unde în iunie am avut o intervenție care a reusit să repare problema încă existentă la colon. O lună mai târziu, în iulie, am avut a treia operație extrem de complicată, care a durat aproape 7 ore și care a avut ca scop îndepărtarea metastazelor la ficat. Am reînceput chimioterapia în septembrie. Din păcate, complicațiile anterioare, precum și problemele imunitare care au apărut au creat un mediu propice pentru dezvoltarea a noi metastaze, de această dată la ambii plămâni. Soluția ar fi operații la ambii plămâni și imunoterapia. Am trecut peste nemăsurate umilințe și-o fac și acum, oricât de greu îmi este. Nu am cerut niciodată nimic de la nimeni, dar acum am nevoie de ajutor.”

Profesoara Simona Hanca, în plină chimioterapie, tocmai își termină de predat lecția. Mâine o va lua de la capăt.

„Dacă n-aș face asta, m-aș simți și mai rău. Încă mai trag pentru că pot. După fiecare tură de chimio, mă adun cum pot. Acum s-a întamplat și ceva la care mă așteptam de trei ani. Mi-a căzut părul aproape de tot. Eu, ca profesor de o viață… să fii aranjat, să fii pus la punct, pentru mine a contat. Acum sunt cheliuță, cum zice soțul meu. Nu îmi acopăr capul cu nimic. Asta sunt. Nu am alternative, decât să fiu puternică. Eu sunt în zodia leu. Leii nu se dau bătuți cu una, cu două. O zi pentru mine înseamnă atunci când dimineața deschid ochii, mă rog, am un moment de meditație cu mine, apoi mă spăl și fac activități obișnuite în măsura în care se pot. Soțul meu lucrează de un an de zile de acasă, pentru a putea fi cu mine, fiindcă au fost momente în care am avut nevoie de ajutor 24 de ore din 24. După chimio, am ieșit prima dată din casă după 8 zile. Pentru mine asta este devastator. Nu pot mânca aproape nimic, fac injecții pentru imunitate în burtă. Perioadele astea de după chimio sunt horror pentru noi. Dar apoi mănânc un sfert de banană, un biscuite, beau o jumătate de cană de apă, mă pun cumva pe picioare.

La ore îmi place. Lucrăm pe studii de caz, pe aplicații practice. Relația mea cu elevii este cât se poate de normală. Ei mă cunosc, știu ce probleme am, dar nu discutăm niciodată despre asta. E o oră firească, e ca și cum aș fi în fața lor. Nu mă compătimesc sau nu-mi zic <<haideți că nu facem azi>>. Îmi găsesc resurse să pot să stau în fața lor să facem treabă. Îmi pregătesc lecțiile în avans. De exemplu, știu că urmează chimioterapia, iar lunea sunt praf și îmi pregătesc dinainte totul.

Orele mă motivează. Sunt foarte multe momente când uit de mine, de durere, de greață, de rău. Eu sunt acolo pentru ei, pentru elevi. E ceea ce am făcut o viață întreagă, ceea ce iubesc și ceea ce mă mână în luptă. Am predat online din martie încoace. Trag de mine cât mai pot. Sper la binele ăla, sa ne liniștim si noi.”

Profesoara Simona Hanca lucrează de 25 de ani în învățământul clujean. Continuă să o facă și acum fiindcă nu își permite să-și piardă salariul, în schimbul unei pensii de handicap care se ridică la câteva sute de lei.

În județul Cluj toate școlile au trecut la cursuri online. De la debutul pandemiei, peste 100 de profesori din Cluj s-au infectat cu coronavirus.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

23 comentarii

  1. Toată stima,multă sănătate și putere,Doamne ajută!

  2. DISTINSĂ DOAMNĂ, jos pălăria în fața DOMNIEI VOASTRE! Mai sunt și astfel de OAMENI, dar ei, din păcate, nu pot răzbi din pricina borfașilor care au luat țara captivă. Unii au făcut revoluția, iar alții au confiscat țara, bandiții de ieri sunt conducătorii de azi. Toată aprecierea, respectul cuvenit și considerația profundă la adresa acestei DOAMNE!

  3. Ne pare rau ! Cancerul e ticalos ca PSD-ul.

  4. Daca o taie cu tot ce inseamna proteina animala IN SECUNDA ASTA si -si face rost de doze suficiente de CBD, nu conteaza cum/ e mai important viu(la parnaie) decat in pamant, are o SANSA. 🙂 Trust or die. + Vitamine si antioxidanti in supradoze.

    • *Sper ca cineva s-o anunte de comentariul asta, URGENT. 🙂 Salvati o viata sau o aveti pe constiinta. Mi-am facut datoria.

    • ** + sa lase Chemo & Radio ca-s egale cu Cancer^3. ++ Foamea(Resteaza_Sistemul_Imunitar)
      } return(0);

    • ***__Reseteaza. 🙂

    • CBD oil se găsește și la Plafar (magazine naturiste), deci dacă îl va include în tratamentul dumneaei nu va fi nimic ilegal.

      Postul negru (doar cu apa pura) este extrem de eficient în foarte multe boli. Se știe că elimină toxinele din organism, reduce inflamația, ajută la micșorarea până la eliminarea completa a tumorilor, regenerează sistemul imunitar, etc.

      Poate încerca câteva zeci de de zile fără mâncare
      SAU 7 zile post total completat până la 45 de zile cu hrana bazata doar verdețuri, ceaiuri, 15% fructe, legume, suplimente alimentare ca vitaminele și mineralele, antioxidanți, etc.

      Va fi greu în primele 2-3 zile de post, însă, cel puțin raportat la experiența mea, din a patra zi nu am mai simțit nicio senzație de foame, ci dimpotrivă, o senzație de euforie, pace și putere “divină”. Primul post de 4 zile l-am ținut la vârstă de 14 ani, pe ascuns, nici măcar nu a fost într-o vacantă, ci când aveam responsabilități zilnice gen mers până la liceu, studiu, etc. A fost incredibil cât de bine m-am simțeam în a patra zi de post, parcă eram în rai.
      Aș fi putut continua postul multe zile, însă problema era că aș fi slăbit și atrăgeam atenția, iar certurile pe care le-aș fi primit de la părinți (care nu stiau ce fac) ar fi anulat în mare parte rezultatele spirituale pe care vroiam să le obțin ca urmare a postului. Fără postul respectiv de la varsta aia frageda, care mi-a întărit partea meditativa / reflectivă / spiritul, ambiția și disciplina, nu cred că aș fi fost același om acum.

      Cred că oamenii maturi nu au nicio scuză să nu încerce postul negru pentru cel puțin +3 zile o data pe an, în anii când sănătatea o cere. Pana si animalele postesc instinctiv atunci cand nu se simt bine, oamenii de ce nu ar face-o?

  5. Doamna, va doresc sa aveti NOROC sa invingeti boala… NOROC mult si SANATATE, alaturi de NOROCUL pe care il aveti cu sotul dvs alaturi in fiecare clipa…
    Sa va jute Dumnezeu sa treceti cu bine prin greutatile fara egal ale cancerului…si eu stiu ce inseamna, ani multi am fost la Fundeni cu baietelul meu, in anii 80…de aceea cred ca NOROCUL e cuvantul potrivit…

  6. Statul protejeaza infractorii, nemunca…D-zeu sa va intareasca, iar imnul „Nimic fara D-zeu .In tot ce fac este D-zeu” sa fie motivul central al existentei noastre vremelnice pe acest pamant.

  7. scrieti in articol ca are nevoie de ajutor. Includeti un link pentru donatii. Este admirabila atitudinea doamnei si faptul ca o promovati.

  8. Sper ca intr-o zi cei care distrug oamenii prin a-i canceriza cu Chimio”Terapie” si Radio”Terapie” sa plateasca in Instanta. Dar absolut toti. O sa fie mai ceva ca procesul Nürnberg. NU AI CUM SA VINDECI CANCERUL CU CANCER ! DISTRUGETI SISTEMUL IMUNITAR COMPLET ! LA JUDECATA, TOTI ! „DOCTORI” REDUSI MINTAL. HABAR N_AVETI CE_I VIATA SI CUM FUNCTIONEAZA ! TOTUL TINE DE SISTEMUL IMUNITAR !

    O sa invatati cu totii pe pielea voastra mai devreme sau mai tarziu. 🙂

    • Olivia Steer, tu esti? Ca doar proasta aia scria pe blog ca mamografia e genocid. Freaca-te tu cu patrunjel si lasa pe altii sa urmeze tratamente avizate.

    • AVEŢI STUDII MEDICALE DE SPECIALITATE, ADICĂ VREUN REZIDENŢIAT ÎN ONCOLOGIE mai precis?
      Căci, dacă nu aveţi, comentariile dumneavoastră referitoare la regimul alimentar, ar trebui cenzurate, îndemnul de a nu urma O CONDUITA TERAPEUTICĂ, recomandată de nişte medici CARE AU ÎNVĂŢAT PE RUPTE SĂ AJUNGĂ SĂ LUPTE CU ACEASTA BOALĂ NECRUŢĂTOARE, fiind foarte periculos.
      Da, ştiu, e o mare conspiraţie a pharma, a spitalelor etc. şi, dacă o să mânânce doamna varză şi ştevie, o să fie bine, haideţi să fim serioşi, cei care (mai) putem!
      Doamnei, tot binele din lume şi poate are domnul preşedinte consilieri care să îi mai adauge pe lista persoanelor care merită decorate pentru dăruire şi implicare.
      Chiar dacă ar fi doar o recunoaştere simbolică pe care doamna nu o aşteaptă şi cine ştie dacă ar şi accepta-o.
      Profund respect, Doamnă!

  9. Stimata Doamna, sunt alaturi de Dvs. si familia Dvs.
    Sper sa aud cat mai curand vesti bune in legatura cu Dvs.
    Rog G4media sa urmareasca cazul Dnei Profesor, iar in cazul in care dansa are nevoie de asistenta financiara, sa o ajutam cu totii.

  10. Și ceaiul de peliniță este foarte bun. Se găsește la plafar.

  11. Draga mea !
    Sunt în aceeași situație! Diabet tip 1, ciroză, cancer pulmonar și complicațiile de rigoare!
    Nu mi s- a dat nici o șansă!
    Dar, măi aveam ceva de făcut, probabil!
    Am făcut toate, autoimun! …Tot catedră! Limba română!
    Au trecut 7 ani de la operație! …Între timp au murit aproape toți din familia mea! Mi- a ținut Dumnezeu copilul!
    În rest, sunt singură! Nu mai am pe nimeni !
    Nu sunt disperată! Nici optimistă…! M- am convins doar de un lucru: ce trebuie să se întâmple, se întâmplă! …În rest, încerc să trăiesc și să continui să fac ceea ce am făcut: să ajut copiii!
    Detașează- te de boală și lasă creierul să vindece ! Știe!…Bucură- te de fiecare clipă! Împrăștie lumină!
    Doamne ajută!