Profesor suspectat că a agresat sexual o minoră după un curs la Palatul Copiilor, din Capitală / Mama fetei nu a denunţat fapta / Ulterior, minora a fost violată de alt bărbat
Un profesor de engleză în vârstă de 39 de ani este suspectat că, vara trecută, ar fi agresat sexual o minoră, după un curs la Palatul Copiilor, din Capitală. Deşi ar fi ştiut ce a păţit fata, mama acesteia nu a denunţat fapta la Poliţie. Un an mai târziu, minora ar fi fost violată de un alt bărbat, afirmă anchetatorii. Acum, cei doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, transmite News.ro.
Poliţişti ai Secţiei 18 din Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, au pus în executare două mandate de percheziţie domiciliară în Capitală şi trei mandate de aducere, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de viol, agresiune sexuală, concurs real de corupere sexuală a minorilor, racolarea minorilor în scopuri sexuale, nedenunţare şi vătămare corporală din culpă.
„Din datele şi probele administrate până în prezent a rezultat presupunerea rezonabilă că, în luna iulie a anului 2023, un bărbat, în vârstă de 39 de ani, în calitate de profesor de limba engleză în cadrul unei instituţii culturale destinate copiilor, din Sectorul 4, ar fi profitat de vârsta fragedă a unei minore, care la acea dată avea 14 ani, şi fără consimţământul acesteia, ar fi agresat-o sexual, în incinta respectivei instituţii culturale. De asemenea, în urma verificărilor efectuate a rezultat presupunerea rezonabilă că, mama minorei ar fi luat cunoştinţă despre infracţiunea săvârşită asupra fiicei sale, nu a denunţat fapta”, informează Poliţia Română.
Surse din Poliţie au declarat că presupusa agresiune sexuală a profesorului în vârstă de 39 de ani s-ar fi petrecut în timp ce fata se afla în Palatul Copiilor, la finalul unui curs de engleză, când bărbatul i-ar fi cerut să-şi dea rochia jos, iar apoi ar fi sărutat-o pe obraz şi pe sâni.
Deşi mama fetei ar fi ştiut despre acest incident, femeia nu a anunţat Poliţia, cel care a alertat autorităţile fiind fratele copilei.
Poliţiştii au mai anunţat că investigaţiile au scos la iveală faptul că în vacanţa de vară din acest an un alt bărbat, în vârstă de 36 de ani, i-ar fi propus, în mod repetat, minorei de 15 ani să se întâlnească la o adresă din Sectorul 2 al Capitalei. Potrivit poliţiştirlor, acesta este cercetat pentru viol, coruperea sexuală a minorilor în formă continuată şi racolarea minorilor în scopuri sexuale în formă continuată.
Anchetatorii au mai stabilit că în 29 august 2024, adolescenta şi-ar fi provocat o rană la picior întrucât mama sa i-ar fi luat telefonul mobil şi nu ar mai fi lăsat-o să vorbească cu prietenii.
Astfel, la data de 22 octombrie 2024, poliţişti din cadrul Secţiei 18 Poliţie au pus în executare două mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Bucureşti şi trei mandate de aducere.
Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul subunităţii, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 pentru viol, agresiune sexuală, coruperea sexuală a minorilor, racolarea minorilor în scopuri sexuale, nedenunţare, vătămare corporală din culpă.
În prezent, cei doi bărbaţi au fost reţinuţi, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi magistraţilor cu propuneri legale.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu