Profesorii, consilierii școlari și poliția sunt responsabili să prevină consumul de droguri la tineri, spune noul ministru al Educației: De ce nu i-au avertizat prin educație pe copii ce înseamnă consumul?
Ministrul Educației, Daniel David, propune o abordare pe mai multe niveluri pentru combaterea consumului de droguri în rândul tinerilor, criticând atât lipsa de acțiune a profesorilor și consilierilor școlari, cât și pe cea a autorităților. „De ce profesorii și consilierii nu i-au avertizat prin educație pe copii ce înseamnă încercarea și consumul?”, întreabă ministrul, subliniind necesitatea intervențiilor bazate pe dovezi, transmite Edupedu.ro.
- Edupedu.ro a transmis vineri după-amiază în regim live text declarațiile de la prima conferință de presă a ministrului Educației și Cercetării, Daniel David. Citește aici articolul integral cu principalele declarații.
Potrivit lui Daniel David, lupta împotriva consumului de droguri în școli începe cu măsuri directe pentru a limita accesul la substanțe interzise. „Ministerul [Educației și Cercetării], școala, împreună cu Ministerul de Interne trebuie să controleze prezența celor care vând droguri și care oferă astfel de lucruri în jurul școlii”, a declarat ministrul vineri, în prima conferință de presă de la numirea în funcție în Guvernul Ciolacu 2.
Acest nivel de acțiune trebuie completat de prevenția în școală, unde profesorii și consilierii trebuie formați pentru a recunoaște și a interveni în cazurile în care elevii manifestă comportamente asociate consumului.
În ceea ce privește intervenția în cazurile deja identificate, ministrul subliniază importanța orientării rapide a elevilor către servicii de psihoterapie și tratamente medicale. „Foarte multe servicii de acest tip există, dar ele trebuie să fie bazate pe dovezi, să fie eficiente”, a spus acesta, adăugând că nu orice intervenție psihologică sau tratament medical este adecvat.
În plus, el consideră esențială educația continuă a elevilor și a personalului școlar, pentru a înțelege consecințele consumului și a reduce presiunea exercitată de tentațiile din jurul școlilor.
Citește articolul integral pe Edupedu.ro.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii