Profesorii fără „certificat verde” din Israel și care nu vor să fie testați nu vor mai putea preda începând cu 3 octombrie
Profesorii din Israel care nu pot prezenta aşa-numitul „green pass” (certificat verde) şi care nu doresc, de asemenea, să fie testaţi pentru coronavirus nu vor mai putea predea începând cu data de 3 octombrie, relatează dpa, preluată de Agerpres.
Certificatul verde atestă că o persoană a fost vaccinată sau s-a vindecat de COVID-19.
De asemenea, cadrelor didactice nu li se va permite să ţină cursuri online şi nici nu vor primi salariu, a declarat joi o purtătoare de cuvânt a Ministerului Educaţiei.
Potrivit informaţiilor apărute în presă, începând cu 3 octombrie certificatele verzi vor fi valabile doar şase luni după a doua vaccinare. După aceea, persoanele în cauză trebuie să primească o a treia doză de vaccin anti-COVID-19.
Israelul încearcă să crească rata de vaccinare stagnantă şi să ajungă la scepticii privind imunizarea, ca urmare a creşterii numărului de cazuri de infectare cu coronavirus.
Ministerul Sănătăţii din Israel a raportat joi 5.921 de noi cazuri de coronavirus în ultimele 24 de ore.
Până în prezent, în jur de 60% din cei 9,4 milioane de locuitori au fost complet vaccinaţi şi puţin sub 34% au primit a treia doză de vaccin anti-COVID.
sursa foto: Pexels
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii